GNU/Linux != Windows ((Linux is Not Windows)

 Membrii forumului Ubuntu.ro (înțeleg că decisiv a fost colegul și vecinul meu wladypauly: http://ubuntuinromania.blogspot.ro/) au tradus în română un material interesant privind Linux-ul:  http://forum.ubuntu.ro/viewtopic.php?id=19899

 Cunosc de multișor textul respectiv, dar băieții merită mulțumiri și felicitări! Iar în speranța că afișând materialul și aici va fi citit de mai multe persoane...

Traducerea și adaptarea: srbux2009, Jedi_Pi_Asimov și wladypauly (http://forum.ubuntu.ro/index.php)

În articolul următor mă refer la GNU/Linux și alte programe libere cu
sursă deschisă (FOSS) cu termenul generic  „Linux”. E mai ușor de citit.

GNU/Linux nu este Windows

Dacă ai ajuns pe această pagină, cel mai probabil ești un utilizator nou
de Linux care are ceva probleme cu trecerea de la Windows la Linux. Asta
e cauza multor probleme - așa apărut și acest articol. Multe probleme
specifice provin din dificultatea trecerii la Linux, așa că pagina este
împărțită pe secțiuni specifice.

Problema nr. 1: Linux nu este identic cu Windows.

Ai fi uimit cât de mulți se plâng de acest lucru. Trec la Linux crezând
că este un fel de versiune cu sursă deschisă a Windows-ului; asta li se
spune cel mai adesea de către utilizatori zeloși de Linux. Este o
speranță paradoxală, totuși.

Motivele concrete pentru care oamenii încearcă Linux sunt din cele mai
variate dar motivul general se reduce la un lucru: ei speră ca Linux să
fie mai bun decât Windows. Principalele etaloane de măsurare a
succesului sunt costul, alternativele, performanța și securitatea. Sunt
și altele, dar fiecare utilizator de Windows încearcă Linux în speranța
că va fi mai bun decât ceea ce are deja.

Aici e problema.

Logic este imposibil ca un lucru să fie mai bun decât altul și în
același timp să-i fie identic. O copie fidelă poate fi identică dar nu
și mai bună. Așadar, când ai dat o șansă Linux-ului sperând să fie mai
bun, sperai inevitabil să fie diferit. Prea mulți ignoră acest fapt și
consideră fiecare diferență dintre cele două sisteme de operare ca fiind
un eșec al Linux-ului.

Să luăm, deexemplu, actualizările de drivere: în general, un driver de
Windows se descarcă de pe pagina web a producătorului, dar în Linux se
face actualizare de kernel.

Aceasta înseamnă că în Linux, o singură descărcare și actualizare îți
oferă cele mai noi drivere disponibile pentru calculatorul tău, pe când
în Windows trebuie să navighezi pe mai multe pagini web și să descarci
fiecare driver individual; e o metodă diferită și nu e rea,ce-i drept, dar
mulți se plâng că nu așa erau obișnuiți.

Sau, poate un exemplu mai grăitor este Firefox: una din cele mai
cunoscute povești de succes din domeniul open-source (sursă deschisă).
Un navigator de web care a făcut furori în lume. Are succes pentru că
este o imitație perfectă a Internet Explorer-ului (IE), cândva cel mai
popular navigator web?

Nu; a avut succes pentru că era mai bun decât IE și era mai bun pentru că
era diferit. A venit cu răsfoire în tab-uri, semne de carte „live”, bară
de căutare integrată, compatibil cu formatul PNG, extensii de blocare a
reclamelor și alte lucruri excelente. Facilitatea „Caută” apare în bara
de unelte din josul paginii și returnează rezultatele căutării în timp
ce tastezi, colorându-se cu roșu atunci când nu sunt rezultate ale
căutării. IE nu avea tab-uri, nu avea funcționalitate RSS, barele de
căutare erau disponibile prin extensii de la terțe părți și avea un
dialog de căutare care necesita un clic pe „OK” pentru a începe căutarea
și un clic pe „OK” pentru a închide mesajul care spuneacă nu s-a găsit
nimic. Iată, deci, un argument clar al succesului unei aplicații cu
sursă deschisă care este mai bună prin faptul că este diferită. Dacă FF
era o clonă a IE, s-ar fi pierdut în obscuritate; iar dacă Linux ar fi
fosto clonă a Windows-ului - s-ar fi întâmplat la fel.

Prin urmare, soluția la problema numărul unu: reține că acolo unde Linux
pare familiar și identic cu ceea ce erai obișnuit, nu înseamnă că este
ceva nou și îmbunătățit. Acceptă-l pentru acele lucruri care sunt
diferite pentru că numai așa are o șansă să strălucească.

Problema nr.2: Linux e prea diferit de Windows

Următoarea problemă apare când oamenii se așteaptă ca Linux-ul să fie
diferit, dar unele diferențe sunt prea mari pentru ei. Probabil cel mai
bun exemplu este imensa varietate de opțiuni pe care o au utilizatorii
Linux. În timp ce un utilizator obișnuit de Windows are interfața
clasică sau XP a sistemului de operare (SO), cu Wordpad, Internet
Explorer și Outlook Express instalate, un utilizator obișnuit de Linux
are de ales dintre sute de distribuții, dintre mediile grafice Gnome,
KDE, Fluxbox sau mai știu eu ce, cu vi, emacs sau kate, Konqueror,
Opera, Firefox sau Mozilla, și tot așa mai departe.

Un utilizator de Windows nu este obișnuit să aibă atâtea variante din
care să aleagă doar pentru a utiliza normal un sistem. Întrebări
exasperate de genul „Chiar trebuie să fie atât de multe chestii din care
să aleg?” sunt foarte frecvente pe internet.

Linux chiar trebuie să fie atât de diferit de Windows? La urma urmei,
amândouă sunt sisteme de operare. Fac același lucru: pornesc
calculatorul și oferă ceva pe care poți rula diverse aplicații. Sigur nu
ar trebui să fie mai mult sau mai puțin identice?

Privește problema din perspectiva asta: du-te afară și uită-te la câte
feluri de mașini merg pe stradă. Toate sunt proiectate cam cu același
scop: să te ducă din A în B, pe drum. Observă diferitele tipuri și
modele de mașini.

Dar, poți să zici, mașinile diferă foarte puțin: toate au pedale, volan,
schimbător de viteze, frână de mână, geamuri și portiere, rezervor de
combustibil... Dacă poți conduce o mașină, le poți conduce pe toate!

Destul de adevărat. Dar n-ai văzut și oameni conducând motociclete, nu
mașini?

Trecerea de la o versiune de Windows la alta este ca trecerea de la o
mașină la alta. De la Windows '95 la Windows '98, nu prea mi-am dat
seama de diferență. De la Windows '98 la Windows XP a fost o schimbare
mai mare, dar nimic important.

Dar trecerea de la Windows la Linux e ca trecerea de la mașină la
motocicletă. Amândouă sunt sisteme de operare/vehicule. Amândouă pot
utiliza aceleași resurse hardware/drumuri. Amândouă oferă posibilitatea
de a rula aplicații/a te duce din A în B. Dar utilizează două abordări
fundamental diferite pentru a face toate astea.

Windows-ul/mașina nu este protejată contra virușilor/furtului dacă nu
instalezi un antivirus/încui portierele. Linux-ul/motocicleta nu are
viruși/portiere, deci este complet sigur și dacă nu instalezi un
antivirus/încui toate portierele.

Sau, din cealaltă perspectivă:

Linux-ul/mașina a fost din start conceput(ă) pentru mai mulți
utilizatori/pasageri. Windows-ul/motocicleta a fost conceput(ă) pentru
un singur utilizator/pasager. Fiecare utilizator de Windows/motociclist
este obișnuit să aibă controlul total și permanent asupra
calculatorului/motocicletei. Un utilizator de Linux/pasager din mașină
are controlul calculatorului/mașinii doar de pe contul de administrator
al sistemului/de pe locul șoferului.

Două abordări diferite pentru a atinge același scop. Fundamental
diferite. Ambele au puncte tari și puncte slabe, dar acestea diferă de
la una la alta: sigur, cu mașina poți căra toată familia și bagajele din
A în B, are mai mult spațiu și mai multe locuri. Motocicleta poate duce
doar un singur om din A în B, dar cu un consum mai redus de combustibil
și fără a fi prea afectată de blocaje rutiere.

Sunt multe lucruri care nu se schimbă dacă treci de la mașină la
motocicletă: tot îți trebuie combustibil, mergi pe aceleași drumuri, tot
trebuie să respecți regulile de circulație (să oprești la semafor/STOP,
să semnalizezi la schimbarea direcției de mers, să respecți limita de
viteză).

Dar sunt și multe lucruri care se schimbă: șoferii de pe mașini nu
trebuie să poarte căști de protecție, motocicliștii nu au centură de
siguranță. Șoferii învârt de volan ca să ia curba, motocicliștii trebuie
să știe să se încline în șa. Accelerația la mașini este o pedală pe
podea, la motociclete este pe ghidon.

Un motociclist care încearcă să ia curba cu o mașină doar înclinându-se
vor avea probleme mari foarte repede. Utilizatorii de Windows care vor
să-și folosească priceperea și obiceiurile actuale pe Linux se vor
confrunta cu multe probleme. De fapt, utilizatorii avansați de Windows
au mai multe probleme cu Linux-ul decât utilizatorii cu experiență mai
puțină sau deloc. De obicei criticile foarte vehemente de genul
„Linux-ul nu e gata pentru desktop încă!” vin din partea utilizatorilor
vechi de Windows care cred că dacă ei n-au fost în stare să treacă la
Linux, un utilizator mai puțin experimentat nu are nicio șansă. Dar e
tocmai pe dos.

Așa că, pentru a evita problema nr. 2: Nu presupuneți că dacă aveți
experiență cu Windows-ul automat înseamnă că vă veți descurca și pe
Linux: când treceți pentru prima dată la Linux, sunteți începător.

Problema nr.3: Șocul cultural

Problema specifică 3a: Există o cultură

Utilizatorii de Windows se află, mai mult sau mai puțin, într-o relație
de tipul client-furnizor: plătesc pentru software, pentru garanții,
pentru asistență și altele. Se așteaptă ca programele să aibă un anumit
nivel de funcționalitate, prin urmare sunt obișnuiți să aibă drepturi cu
privire la programele lor; au plătit pentru asistența tehnică și sunt
îndreptățiți să-și ceară drepturile. De asemenea, sunt obișnuiți să
interacționeze mai degrabă cu entități decât cu oameni; au încheiat
contracte cu o firmă, nu cu o persoană.

Utilizatorii de Linux sunt mai aproape de conceptul de comunitate. Nu
trebuie să cumpere programele, nu trebuie să plătească pentru asistența
tehnică. Descarcă software gratuit și pentru a obține ajutor folosesc
mesageria instant sau forumuri web; ei interacționează cu oameni, nu cu
firme.

Ca să mă exprim delicat, un utilizator de Windows nu va fi neapărat
îndrăgit dacă își menține vechea atitudine când intră în lumea Linux.

Cea mai frecventă cauză a divergențelor este interacțiunea online:
utilizatorul de tip „3a”, nou în Linux, cere ajutor în legătură cu o
problemă. Când nu obține ajutor la nivelul așteptărilor, începe să se
plângă și să ceară mai mult ajutor - pentru că așa proceda cu asistența
tehnică plătită. Problema, însă, este că în acest caz asistența nu se
plătește. Este vorba de un grup de voluntari inimoși dispuși să ajute pe
cei care au probleme. Noul utilizator nu poate avea pretenții de la
voluntari, la fel cum cineva care beneficiază de un act de caritate nu
poate pretinde donații mai mari de la contributori.

În mod asemănător, un utilizator de Windows este obișnuit să folosească
software comercial. Companiile producătoare nu lansează un software pe
piață până nu e fiabil, funcțional și îndeajuns de prietenos cu
utilizatorul. Așadar, la asta tinde să se aștepte un utilizator de
Windows de la un software: să înceapă cu versiunea 1.0. Dar un software
de Linux este de regulă lansat chiar după ce a fost scris: acesta începe
cu versiunea 0.1. În acest fel, cei care chiar au nevoie de
funcționalitatea programului o pot avea foarte devreme iar dezvoltatorii
de software interesați pot da o mână de ajutor la îmbunatățirea codului;
în același timp, comunitatea este la curent cu tot ce se întâmplă.

Dacă utilizatorul de tip „3a” are probleme cu Linux, se va plânge:
programul nu e la standardul dorit și crede că are dreptul la anumite
așteptări; nu-i va reveni buna dispozițiela răspunsuri sarcastice de
genul „Dacă eram în locul tău ceream returnarea banilor”.

Așadar, pentru a evita problema specifică 3a, reține că nu l-ai plătit
pe dezvoltatorul de software și nici pe cei care îți oferă asistență
tehnică online; aceștia nu îți sunt datori cu nimic.

Problema specifică 3b: „Nou” versus „vechi”

Linux, într-o oarecare măsură, s-a născut din pasiunea hacker-ilor și
s-a dezvoltat pe măsură ce a atras tot mai mulți hackeri pasionați. A
trecut ceva vreme până când, cu excepția experților în calculatoare,
oricine putea să instaleze cu ușurință un sistem Linux funcțional. Linux
a fost inițiat „de către experți, pentru experți” Chiar și azi,
majoritatea utilizatorilor consacrați de Linux se consideră experți.

Și asta e un lucru bun: e un mare avantaj că,  dacă ai o problemă de
hardware sau software, sunt mulți experți disponibili să lucreze la
soluționarea acesteia.

Dar Linux s-a dezvoltat remarcabil comparativ cu perioada de început.
Există distribuții pe care le poate instala aproape oricine și chiar
distribuții care pot detecta tot hardware-ul calculatorului direct de pe
CD-ul de instalare, fără nici o intervenție. A devenit astfel atractiv și
pentru cei mai puțin pasionați dar care sunt interesați de Linux pentru
că este imun la viruși și actualizarea este ieftină. Divergențele între
cele două tabere nu sunt un lucru neobișnuit. Totuși, e bine de reținut
că nu e vorba de răutate; cauza problemelor, de ambele părți, este lipsa
de înțelegere.

Pe de o parte, experții pasionați presupun că oricine folosește Linux
este la fel de pasionat ca ei. Asta înseamnă că ei se așteaptă la un
nivel ridicat de cunoaștere,  ceea ce adesea duce la acuzații de
aroganță, elitism și nepolitețe; e adevărat că uneori chiar așa este,
dar nu întotdeauna. Sună a elitism să spui „Toți trebuie să știe asta”
dar este cu totul altceva să spui „Toți știu asta”.

De cealaltă parte se află utilizatorii noi care încearcă să facă
schimbarea după ce „o viață întreagă” au folosit sisteme de operare
comerciale. Acești utilizatori sunt obișnuiți cu programe pe care
oricine (care stă în fața calculatorului) le poate utiliza „scoase din
cutie”.

Problemele apar fiindcă primul grup menționat mai sus e format din
oameni pentru care este o delectare să-și „desfacă în bucăți” sistemul
de operare și apoi să-l „împacheteze la loc” după bunul plac, pe când
celorlalți nu prea le pasă cum funcționează un sistem de operare atâta
timp cât acesta funcționează.

Pentru o mai bună evidențiere a problemei să ne imaginăm jocul Lego:

Nou: Mi-am dorit o mașinuță de jucărie și toată lumea laudă mașinuțele
din Lego. Așa că mi-am cumpărat un set de Lego dar când am ajuns acasă
am realizat că în cutie nu am decât o grămadă de piese, rotițe și tot
felul de chestii. Unde e mașinuța mea??

Vechi: Trebuie să-ți construiești mașinuța din acele piese. Ăsta-i
conceptul Lego.

Nou: Poftim?? Nu știu cum să construiesc o mașinuță. Nu sunt mecanic. De
unde să știu cum să asamblez totul?

Vechi: În cutie se află o broșură; acolo îți arată exact cum să
asamblezi piesele pentru a obține o mașinuță.Nu trebuie să știi cum să
faci, trebuie doar să urmezi instrucțiunile.

Nou: Bine, am găsit instrucțiunile dar o să-mi ia câteva ore! De ce nu
îți vând pur și simplu mașinuța ca să nu fii nevoit să o asamblezi singur??

Vechi: Pentru că nu toți vor să facă o mașinuță; din Lego se pot face și
alte jucării. Asta-i ideea.

Nou: Totuși nu înțeleg de ce nu se vinde sub formă de mașinuțe pentru ca
aia care vor mașinuțe să le poată cumpăra iar ceilalți n-au decât să o
dezmembreze, dacă asta vor. În fine, am reușit să asamblez mașinuța dar
unele piese se desprind din când în când. Ce să fac cu ele? Să le lipesc?

Vechi: Așa e Lego; e proiectat să se poată dezmembra. Asta-i ideea.

Nou: Dar nu vreausă se poată dezmembra. Tot ce vreau este o mașinuță de
jucărie!

Vechi: Păi cine naiba te-a pus să-ți cumperi set de Lego?

Probabil că oricine poate înțelege că Lego nu este pentru cei care nu
vor altceva decât o mașinuță de jucărie. Asemenea conversații nu au loc
în lumea reală. Întreaga idee Lego este să te distrezi asamblând piesele
și să faci orice dorești cu ele. Dacă nu ești interesat să construiești
nimic, Lego nu e pentru tine. E cât se poate de evident.

În ce privește utilizarea de lungă durată a Linux-ului, adevărul este
același: Linux este un software cu sursă deschisă, complet
personalizabil. Asta-i ideea. Dacă nu vrei să-i exploatezi măcar puțin
componentele, de ce să te încurci cu el?

Totuși, în ultima vreme se depun eforturi mari pentru ca Linux să fie
accesibil și celor mai puțin experți, situație care ar fi similară cu
apariția pe piață a unor sisteme Lego pre-asamblate care să fie mai
atractive pentru publicul larg; prin urmare, nu vor fi excluse discuții
precum cea imaginată mai devreme: începătorii se plâng de existența unor
funcționalități considerate de utilizatorii consacrați ca fiind
fundamentale și resping ideea de a citi instrucțiunile pentru a face
ceva să funcționeze. Dar a te plânge că există prea multe distribuții,
sau că un software are prea multe opțiuni de configurare sau că nu
funcționează „scos din cutie” este ca și cum te-ai plânge de faptul că
Lego poate fi transformat în prea multe modele și să nu-ți convină
faptul că poate fi dezasamblat în bucăți și reconstruit în multe alte
moduri.

Așadar, pentru a evita problema specifică 3b, reține că Linux-ul de acum
nu este Linux-ul din trecut. Cea mai mare și semnificativă parte a
comunității Linux, hackerii și dezvoltatorii, iubesc Linux pentru că îl
pot configura după bunul plac; nu le place deși trebuie să pună totul
cap la cap înainte de-al utiliza.

Problema nr. 4: Creat pentru creator

În industria mașinilor, foarte rar vei vedea că persoana care a
proiectat motorul va proiecta și interiorul mașinii: Este nevoie de cineva
cu abilitați total diferite. Nimeni nu vrea un motor care doar
pare că merge rapid și nimeni nu vrea un interior care funcționează
ireproșabil, dar care arată ca naiba. La fel, în industria software,
interfața cu utilizatorul(UI), de obicei, nu este creată de cei care
scriu software-ul.

Dar în lumea Linux-ului, nu se prea întâmplă la fel: Proiectele sunt de
obicei creația unui singur om. El face totul singur, astfel nu este
nevoie de caracteristici “prietenoase cu utilizatorul (user-friendly)”:
Utilizatorul știe totul despre software, deci nu are nevoie de ajutor.
Vi este un bun exemplu de software creat pentru utilizatori care știu
deja să-l folosească: Se spune că utilizatori noi sunt nevoiți să
repornească sistemul pentru că nu găsesc altă metodă de ieși din vi.

Există o diferență importantă între un programator FOSS și majoritatea
programatorilor comerciali: Software-ul creat de către un programator
FOSS este creat cu intenția de a fi folosit doar de programator.
Rezultatul final s-ar putea să nu fie la fel de “confortabil” pentru
utilizatori începători, ei se pot liniști puțin dacă știu că software-ul
este creat de cineva care știe ce-i trebuie utilizatorului final: Și el
este un utilizator final. Acest lucru este foarte diferit față de
programatorii comerciali, care crează software-ul pentru a fi folosit de
alți oameni: Ei sunt utilizatori finali necunoscători.

În timp ce vi are o interfață oribilă și neprietenoasă pentru
utilizatorii noi, el este încă folosit pentru interfața superbă odată ce
știi cum funcționează. Firefox a fost creat pentru oameni care
navighează regulat pe Internet. Gimp a fost creat pentru oameni care
sunt obișnuiți să modifice fișierele grafice. Și așa mai departe.

Interfețele Linux-ului sunt deseori “un teritoriu minat” pentru
începători: În ciuda popularității, vi nu trebuie luat în considerare de
un utilizator nou care dorește doar să facă niște schimbări rapide unui
fișier.

Problema nr. 5: Mitul „prieteniei cu utilizatorul (user friendly)”

Asta e o mare problemă. Există un termen foarte mare în lumea
computerelor, “user-friendly” (prietenos cu utilizatorul). Este și numele
unei foarte reușite serii de benzi desenate de pe web. Dar este un
termen rău.

Conceptul de bază este bun: Acel software care este creat pentru nevoile
utilizatorului. Întotdeauna este folosit ca un singur concept, dar nu este.

Dacă ți-ai petrece întreaga viață lucrând cufișiere text, software-ul
ideal ar fi rapid și puternic, lăsându-te să lucrezi la nivelul maxim cu
un efort minim. Scurtăturile din taste  ar fi vitale, iar mausul inutil.

Dar dacă lucrezi rar cu  fișiere text rar și vrei doar să scrii,
ocazional, o scrisoare, nu ai vrea să te încurci cu scurtăturile din
taste. Meniurile bine organizate și icoanele din barele de unelte ar fi
ideale.

Software-ul creat pentru nevoile primului utilizator nu va fi bun pentru
al doilea utilizator și viceversa. Deci, cum pot fi toate programele
prietenoase cu utilizatorul  dacă nevoile noastre sunt diferite?

Răspunsul simplu: “User-friendly” este un termen impropriu care face o
situație complexă să pară simplă.

Ce înseamnă “user-friendly” cu adevărat? “User-friendly” este un software
care poate fi utilizat destul de ușor de cineva care nu a mai utilizat
niciodată software-ul. Drept urmare a acestei teorii, unele interfețe
jalnice dar familiare intră  în categoria “user-friendly”.

Sub-problema 5a: Familiar înseamnă prietenos

În marea majoritate a editoarelor de text poți tăia și lipi textul cu
ajutorul scurtăturilor Ctrl+X și Ctrl+V. Complet ne-intuitiv, dar toată
lumea s-a obișnuit cu ele, așa că sunt combinații prietenoase de taste.

Dacă cineva se apucă de lucrat cu vi și vede că „d” este pentru tăiat
textul și „p” pentru lipit, asta nu este considerat un lucru  prietenos.
Nimeni nu este obișnuit cu asta.

Metoda asta este superioară celeilalte? Da, de fapt este.

Cu metoda Ctrl+X cum tai un cuvânt din document? (fără să folosești mausul!)

Pui cursorul la începutul cuvântului și apeși Ctrl+Shift+Săgeată dreapta
ca să selectezi cuvântul.

Apoi apeși Ctrl+X ca să-l tai.

Metoda vi? dw șterge cuvântul.

Dar cum se taie cinci cuvinte cu metoda Ctrl+X?

Pui cursorul la începutul primului cuvânt și apeși Ctrl+Shift+Săgeată
dreapta.

Ctrl+Shift+Săgeată dreapta

Ctrl+Shift+Săgeată dreapta

Ctrl+Shift+Săgeată dreapta

Ctrl+Shift+Săgeată dreapta

Ctrl+X

Și cu vi?

d5w

Metoda vi este mult mai eficientă și mai intuitivă. „X” și „V” nu sunt
comenzi evidente și ușor de memorat pentru „Taie” (Cut) și „Lipește”
(Paste), pe când dw - (delete word – șterge cuvântul și p put it back –
pune-l la loc) sunt destul de clare. Dar comenzile cu X și V sunt niște
scurtături pe care le știm cu toții. Deci vi, deși este clar superior,
nu este familiar din punctul ăsta de vedere. Prin urmare, este
considerat neprietenos. Familiaritatea este singurul motiv care face ca
o interfață asemănătoare celei din Windows să fie considerată
prietenoasă. Și, după cum am aflat în problema 1, Linux -ul este
implicit diferit de Windows, și , inevitabil, pare mai puțin prietenos
decât Windows-ul.

Pentru a evita problemele de genul 5a, tot ce trebuie să faci este să
ții minte că „prietenos cu utilizatorul” nu înseamnă obligatoriu „cu ce
sunt eu obișnuit”. Încearcă să faci totul așa cum făceai și înainte, și
dacă nu merge așa, încearcă să rezolvi problema cum ar face un începător .

Sub-problema 5b: Ineficient înseamnă prietenos

Trist, dar inevitabil. Paradoxal, cu cât încerci mai mult să descoperi
funcțiile unei aplicații, cu atât mai prietenoasă pare că devine.

Asta din cauză că „prietenia” este adăugată unei interfețe utilizând
„indicii” simple și vizibile - cu cât mai multe, cu atât mai bine. La
urma urmei, dacă un începător total în ale calculatoarelor este pus în
fața unui editor de text WYSIWYG („ce vezi asta vei și obține” -
informațiile afișate pe ecran sunt aproape identice cu cele ce vor fi
obținute la final) și i se cere să scrie un mic text cu caractere
aldine, ce va face cel mai probabil:

  *

    •.va ghici că „Ctrl+B” este combinația standard

  *

    •.va căuta indicii și va încerca să dea click pe meniul Edit. Dacă
    nu merge așa, va încerca altă opțiune probabilă de pe bara de meniu:
    Format. Noul meniu are o opțiune Format care sună promițător. Și
    gata! Uite opțiunea Aldin (Bold). Succes!

Data viitoare când mai aveți treabă cu editoarele de text încercați să
faceți totul cu ajutorul meniurilor. Fără scurtături, fără bara cu
pictograme. Meniuri și atât. O să vedeți că o să vă „târâți” pentru că
fiecare sarcină va cere o grămadă de apăsări de taste/clickuri de maus.

Proiectarea „prietenoasă” a software-ului în modul acesta e ca și cum ai
pune roți ajutătoare la o bicicletă. Poți începe să o folosești imediat,
fără să ai nevoie de experiență sau îndemânare. Este perfect pentru un
începător. Dar nimeni nu crede că toate bicicletele ar trebui vândute cu
roți ajutătoare. Dacă ai primi o bicicletă de asta, pun pariu că primul
lucru pe care-l faci este să-i dai jos roțile ajutătoare pentru că sunt
inutile și te-ncurcă. Odată ce-ai învățat să mergi cu bicicleta, roțile
ajutătoare sunt inutile.

La fel, mare parte din software-ul pentru Linux este proiectat fără
„roți ajutătoare” - este proiectat pentru utilizatori care au niște
deprinderi de bază. La urma urmei nimeni nu e începător pentru
totdeauna: ignoranța are viață scurtă, dar cunoașterea este veșnică. Așa
că software-ul este proiectat pentru majoritate.

Asta poate părea o scuză: la urma urmei MS Word are doar meniuri
prietenoase, are și bare de unelte cu butoane, are și scurtături din
taste... ce-i mai bun din tot ce este, nu? Prietenos și eficient.

Totuși, trebuie să privim asta dintr-o altă perspectivă: în primul rând,
chestiile practice: crearea de meniuri, bare de unelte, scurtături,
toate înseamnă multă programare, iar dezvoltatorii Linux nu prea sunt
plătiți pentru timpul lor. În al doilea rând, nu se ține seama de
utilizatorii avansați: foarte puțini dintre cei care lucrează cu text la
nivel profesional utilizează MS Word. Ați văzut vreodată un programator
care folosește MS Word? Gândiți-vă câți folosesc emacs și vi.

De ce? În primul rând, pentru că un comportament „prietenos” al
software-ului elimină, pe de altă parte, o parte din eficiența acestuia,
ca în exempul cu „taie și lipește” de mai sus. În al doilea rând, mare
parte din funcțiile MS Word este îngropată în meniurile pe care
trebuiesă le folosești: Doar funcțiile cele mai utilizate au butoanele
alea utile pe bara de sus. Funcțiile mai puțin utilizate, dar vitale
pentru utilizatorii avansați, pur și simplu cer prea mult timp până le
găsești.

Totuși e bine de știut și ținut minte că de multe ori, pentru
software-ul din Linux sunt disponibile „roți ajutătoare” ca
„suplimente/extra opțiuni”. Poate nu sunt prea evidente la prima vedere,
dar de obicei sunt disponibile.

De exemplu, mplayer. Dacă scrii mplayer nume_fișier poți să vezi un
film. Derulezi înainte și înapoi prin film cu tastele săgeți sau
PageUp/PageDown. Nu e prea „prietenos” pentru utilizator, dar, dacă o să
scrii în linia de comandă gmplayer nume_fișier, o să apară interfața
grafică, cu toate butoanele ei frumoase, familiare și prietenoase.

Sau, alt exemplu, extragerea unui CD audio și conversia în mp3 (mp3
ripping) sau Ogg: în linia de comandă poți folosi cdparanoia, apoi îți
trebuie un soft de codare... e cam multă bătaie de cap, chiar dacă știi
exact cum se folosesc programele alea. Așa că mai bine descarci și
instalezi ceva ca Grip. O interfață grafică pentru cdparanoia și softuri
de codare, ușor de folosit, are chiar și suport pentru CDDB ca să-ți
denumească automat fișierele extrase.

La fel este și cu DVD-urile: dacă vrei să convertești un DVD într-un
fișier video (DVD ripping) o să fie un coșmar, ai o grămadă de opțiuni
pe care trebuie să i le „spui” lui transcode. Dar există dvd:rip, cu
interfață grafică, și rezolvă totul mult mai simplu.

Deci, pentru a evita problema 5b, țineți minte că „roțile ajutătoare”
sunt de obicei opțiuni suplimentare în Linux mai degrabă decât să fie
oferite automat cu programul principal. Și, câteodată, „roțile
ajutătoare” pur și simplu nu pot fi incluse în program.

Problema 6: Imitație versus convergență

Un argument frecvent al celor care descoperă că Linux-ul nu este o clonă
de Windows, așa cum se așteptau, este că Linux-ul a încercat (sau ar fi
trebuit să încerce) să fie o clonă chiar de la începuturile sale. Iar
cei care nu recunosc asta și încearcă să facă Linux-ul să semene cât mai
mult cu Windows-ul greșesc mult. Aceștia aduc o mulțime de argumente în
favoarea teoriei lor:

Linux-ul a trecut de la linia de comandă la interfața grafică, o
încercare clară de a copia Windows-ul

Frumoasă teorie, dar falsă. Sistemul original de ferestre X a fost făcut
public în 1984, ca succesor al sistemului W portat pe Linux în 1983.
Windows 1.0 a fost publicat în 1985 și nu a ajuns prea departe decât la
versiunea 3.0, în 1990, - moment la care sistemul X ajunsese la
versiunea X11 de mult, versiune utilizată și acum. Linux-ul însuși nu a
fost creat decât în 1991. Deci Linux-ul nu a creat o interfață grafică
pentru a copia Windows-ul, pur și simplu a utilizat una care exista cu
mult înaintea Windows-ului.

Windows 3 a deschis drumul pentru Windows 95 - aducând un număr
impresionant de schimbări ale interfeței grafice, schimbări neegalate nici
de Microsoft până acum. Avea multe caracteristici noi și inovatoare:
funcția trage și lipește (drag & drop), bare de sarcini și altele.
Normal, toate acestea au fost preluate de Linux.

De fapt...nu. Toate astea existau înainte ca Microsoft să le utilizeze.
NeXTSTeP, mai ales, a fost o interfață grafică foarte avansată (pentru
vremea ei), apărută cu mult înainte de Windows 95 - versiunea 1 a apărut
în 1989, iar versiunea finală în 1995.

OK, OK, deci Microsoft nu a inventat caracteristicile astea care fac
parte din aspectul grafic din Windows. Dar a creat un aspect grafic pe
care Linux a încercat să-l imite chiar de la început.

Pentru a infirma acest mit, trebuie să discutăm despre evoluția
convergentă. Adică două sisteme complet diferite și independente
evoluează în timp și ajung foarte asemănătoare. Se întâmplă mai mereu în
biologie. De exemplu, rechinii și delfinii. Ambele specii sunt (în mod
normal) organisme marine cam de aceeași talie și care se hrănesc cu
pește. Și unii și alții au aripioare dorsale și pectorale, cozi și forme
alungite asemănătoare.

Dar rechinii au evoluat din pești, în timp ce delfinii au evoluat
dintr-o specie de mamifere patrupede terestre. Motivul pentru care
aceste specii seamănă foarte mult este faptul că au trebuit să evolueze
pentru a se adapta cât mai bine la mediul oceanic. Niciun moment, pe
parcursul evoluției lor, un delfin nu s-a uitat la rechini și-a zis:
„Uauu, ia uite ce aripioare. Sunt foarte bune. O să încerc să fac cumva
să-mi crească și mie așa ceva!”

La fel, este perfect normal să te uiți la interfețele grafice simpliste
de la începuturile Linux-ului de genul FVWM și TWM, apoi să te uiți la
cele moderne ca Gnome și KDE, cu barele lor de sarcini, meniurile și
toate ornamentele alea. Și da, e corect să spunem că interfețele grafice
de acum din Linux, față de alea vechi, seamănă mult cu cele din Windows.

Dar, la fel e și cu Windows-ul: Windows 3.0 nu avea bară de sarcini. Și
meniul Start? Care meniu Start?

Linux-ul nu avea o interfață asemănătoare cu Windows-ul modern. Și nici
Windows-ul nu avea. Acum au amândouă. Ce ne spune asta?

Ne spune că dezvoltatorii din ambele tabere au căutat diverse metode de
a îmbunătăți interfețele grafice. Și pentru că sunt doar câteva soluții
la aceste probleme, au folosit metode asemănătoare. Asemănarea nu
implică și nici nu dovedește deloc vreo intenție de imitație. Țineți
minte asta și o să evitați complicațiile date de problema nr. 6.

Problema nr. 7: Chestia aia cu FOSS.

Oho, asta provoacă multe probleme. Nu e evident, dar software-ul liber
și cu sursă deschisă este o parte minunată și foarte, foarte importantă
a ansamblului. Dar e destul de complicat pentru unii să înțeleagă cât de
diferit este FOSS (software-ul liber și cu sursă deschisă) față de
software-ul proprietar.

Am vorbit deja de unele exemple: oamenii care cred că pot cere suport
tehnic și altele de genul ăsta. Dar sunt aspecte mult mai profunde.

Declarația-simbol a Microsoft este „Un calculator pe fiecare birou” - se
sub-înțelege că fiecare calculator va rula Windows. Și Microsoft și
Apple vând sisteme de operare, și ambele încearcă din răsputeri să facă
pe cât mai mulți oameni să utilizeze produsele lor. Sunt niște afaceri
și trebuie să câștige bani.

Pe de altă parte, există FOSS. Care, chiar și-n zilele noastre, este în
totalitate non-comercial.

Înainte să săriți să-mi spuneți de Red Hat, Suse și restul: da, știu, ei
„vând”Linux. Știu că toți ăștia ar vrea ca Linux-ul să devină sistemul
universal, mai ales dacă va fiversiunea lor. Dar nu confundați
furnizorul cu producătorul. Nucleul Linux nu a fost creat și nici nu
este întreținut de vreo companie sau de oameni în căutarea vreunui
profit .Uneltele GNU nu a fost creat și nici nu este întreținut de vreo
companie sau de oameni în căutarea vreunui profit. Sistemul de ferestre
X...păi cea mai populară implementare a lui este xorg, iar partea cu.org
ar trebui să văspună totul. Aplicații pentru calculator: Păi ați putea
spune așa: KDE este comercial, că e bazat pe Qt. Dar Gnome, FluxBox,
Enlightenment, etc., toate sunt non-profit. Sunt oameni care vând Linux,
dar sunt doar o minoritate.

Cu cât crește numărul de utilizatori ai aplicațiilor proprietare, cu
atât crește profitul firmei care le produc. Dar nu așa stau lucrurile și
cu FOSS. Nu există niciun avantaj direct pentru niciun dezvoltator
FOSS dacă sunt mai mulți utilizatori. Avantaje indirecte, da, sunt:
mândria personală, un potențial mai mare de a găsi defecte în program,
posibilitatea mai mare de a atrage noi dezvoltatori, posibilitatea de a
primi o ofertă pentru un loc de muncă mai bun, ș.a.m.d.

Dar Linus Torvalds nu face niciun ban din numărul mai mare de
utilizatori Linux. Richard Stallman nu face niciun ban din numărul mai
mare de utilizatori a aplicațiilor GNU. Toate serverele alea care merg
cu OpenBSD și OpenSSH nu dau niciun ban în conturile proiectului
OpenBSD. Și așa ajungem la cea mai mare problemă legată de utilizatori
noi și Linux.

Își dau seama că nu sunt doriți.

Utilizatorii noi vin spre Linux după ce și-au petrecut toată viața cu un
sistem de operare unde nevoile utilizatorului sunt în centrul atenției,
unde „prietenos cu utilizatorul” și „accentul pe client” constituie un
veritabil Sfânt Graal. Apoi, brusc se trezesc cu un sistem de operare
care încă se bazează pe fișiere man, linie de comandă, fișiere de
configurare modificate manual și Google. Și dacă se plâng, nu li se
promite ceva mai bun sau nu sunt compătimiți: sunt dați pe ușă afară.

E o exagerare, desigur. Dar așa cred mulți dintre potențialii utilizatori
Linux când nu reușesc să facă trecerea la Linux.

Ciudat, dar FOSS este o metodă foarte egoistă de dezvoltare de
aplicații: oamenii lucrează doar la ce vor, când vor. Mulți nici nu văd
de ce ar trebui să facă Linux-ul mai atrăgător pentru utilizatorii
ne-experimentați: deja el face ce vor ei,  ce contează că nu e bun
pentru alții?

FOSS seamănă foarte mult cu internetul: nu plătești autorul unui
sait/program să-l descarci și să-l citești/instalezi. Banda largă la
discreție/interfețele prietenoase nu prezintă interes pentru cineva care
are deja bandă largă/știe să utilizeze aplicația.
Bloggerii/dezvoltatorii nu au nevoie de mulți cititori/utilizatoripentru
a-și justifica scrisul/liniile de cod. Sunt mulți oameni care fac bani
din asta (FOSS), dar nu după metoda „ăsta-i al meu, și dacă-l vrei,
banu' jos”, metodă foarte la modă printre firme. Banii se obțin din
servicii ca suportul tehnic/comerțul electronic.

Pentru Linux nu contează cota de piață. Nici nu are clienți, acționari
sau termene-limită. Linux-ul nu a fost creat pentru bani. Linux-ul nu
are ca scop să devină cel mai popular și răspândit sistem de operare de
pe planetă.

 Tot ce vrea comunitatea linux este să creeze un sistem de operare
gratuit, liber, complet și foarte bun. Dacă asta va duce la o
popularitate foarte mare a Linux-ului, cu atât mai bine. Dacă din asta
Linux-ul va avea cea mai prietenoasă și intuitivă interfață grafică din
toate timpurile, cu atât mai bine. Dacă Linux-ul va ajunge baza unei
afaceri de multe miliarde de dolari, cu atât mai bine.

E bine, dar nu ăsta e scopul. Scopul este ca Linux-ul să devină cel mai
bun sistem de operare pe care-l poate face comunitatea. Nu pentru alții.
Pentru ea. Amenințările frecvente de genul „Linux-ul nu va cuceri
niciodată piața dacă nu face asta și asta” sunt pur și simplu
irelevante. Comunitatea Linux nu încearcă să cucerească piața. Nu le pasă
dacă Linux-ul de destul de bun  ca să-l pui și tupe calculator atât timp
cât este destul de bun să rămână la ei pe calculator. Sunt mulți care
urlă că urăsc Microsoft-ul și susțin Linux-ul, sunt mulți care fac bani
din aplicații FOSS, dar sunt totuși o minoritate.

Asta vrea comunitatea Linux: un sistem de operare care poate fi instalat
de cine vrea cu adevărat să-l instaleze. Dacă vrei să treci la Linux,
mai bine întreabă-te mai întâi ce vrei tu cu adevărat.

Dacă vrei un sistem de operare care să nu fie ca un șofer care te duce
cu mașina, ci îți dă ție cheile și te pune pe scaunul șoferului pentru
că se așteaptă ca tu să știi ce faci: treci la Linux. O să-ți ia ceva timp
să înveți cum se utilizează, dar odată ce-ai învățat, o să ai un sistem
care o să joace după cum îi cânți tu.

Dacă vrei Windows-ul, dar fără viruși și problemele de securitate:
informează-te, instalează un firewall bun, un anti-virus bun, schimbă IE
cu un alt navigator mai sigur; și actualizează mereu sistemul. Sunt
oameni (printre care și eu) care au folosit Windows de la 3.1 la XP fără
să aibă probleme cu virușii sau alte programe „rele” de genul ăsta și la
fel poți face și tu. Nu trece pe Linux. Te va dezamăgi profund pentru că
nu este ce vrei tu.

Dacă vrei cu adevărat siguranța și puterea unui sistem bazat pe Unix dar
orientat către client și cu o interfață de renume mondial, ia-ți un Mac
OSX, e grozav. Dar nu trece la Linux. Nu va face ce vrei tu să facă.

Problema nu se pune așa: „De ce aș vrea eu Linux?”ci se pune așa: „De ce
m-ar vrea Linux-ul pe mine?”


 Originalul: http://linux.oneandoneis2.org/LNW.htm