Shortcuts Konsole

 Terminalul implicit în Kde este konsole. Putem porni o consolă din Kmenu=> System / în Arch (Tools în Mandriva)=> Konsole sau cu ajutorul krunner (combinația de taste Alt+F2 și scriem în căsuță konsole). Pentru ușurința lucrului cu shell-ul putem folosi anumite scurtături (acceleratori):
Ctrl+a              = mută cursorul la începutul textului
Ctrl+e              = mută cursorul la sfârșitul textului
Alt+b                = mută cursorul cu un cuvânt înapoi
Alt+f                 = mută cursorul cu un cuvânt înainte
Ctrl+h              = șterge un caracter din stânga cursorului (echivalent cu Backspace)
Ctrl+w             = șterge un cuvânt din stânga cursorului (cut sau delete)
Ctrl+k              = șterge toată linia de după cursor (cut sau delete)
Ctrl+u              = șterge linia curentă (cut sau delete)
Ctrl+y              = lipește ce am șters anterior cu Ctrl+k, Ctrl+w sau Ctrl+u (paste)
Ctrl+Shift+t    = deschide un nou tab (shell) în care putem rula alte procese/ în bara de jos a ferestrei vor fi afișate toate taburile deschise, putem comuta între ele cu clic pe tab sau cu combinația de taste Shift+săgeată stânga (sau dreapta în funcție de direcția de mers dorită). Folosind combinația Ctrl+Shift+săgeată stânga/ dreapta putem modifica poziția tabului în bară (mutare spre stânga sau spre dreapta). În Mandriva combinaţia este implicit Ctrl+Shift+n se poate afla în meniul File=> New Tab, alături este afişată combinaţia) şi se poate schimba din Settings=> Configure shortcuts=> New Tab=> Custom=> none=> apăsăm combinaţia de taste dorită...

Ctrl+Shift+w   = închide tabul curent
Ctrl+d              = închide consola (dacă am schimbat contul de user închide acel cont mai întâi, trebuie repetată comanda pentru închidere consolă)
  Mai sunt asemenea scurtături implicit setate, putem seta și modifica alte scurtături din meniul Settings=> Configure shortcuts.

 Putem folosi comanda alias pentru crearea unor aliasuri (alt nume dat unei comenzi), foarte util în cazul comenzilor foarte lungi, greu de reținut sau folosite des. Este suficient să edităm fișierul ~/.bashrc și să adăugăm aliasurile dorite sub forma următoare:

alias meteo='weather --id=LRIA'
alias mplay='mplayer -zoom -x 600 -y 460 -playlist ~/Music/Videoclipuri/playlist.m3u'

alias src='rpm -qa --qf %{NAME}-%{VERSION}-%{RELEASE}-%{ARCH}\\n | grep -i '

alias xwino='xwinwrap -ov -g 900x600+200+200 -sh circle -- mplayer -wid WID -vo gl2 -ao alsa -shuffle -playlist '~/Music/Videoclipuri/playlist' -loop 0 '

 Atenție: aceste aliasuri se scriu într-o singură linie, aici apar pe două linii din cauza spațiului (sau lipsei spațiului??? :( )!

 Altă facilitate utilă în konsole este posibilitatea de a crea semne de carte (bookmarks): navigăm într-un director (cd director_dorit) și din meniul Bookmarks=> Add new bookmarks, sau mai simplu cu combinația de taste Ctrl+Shift+b adăugăm acel director la bookmarks. De acum înainte putem schimba rapid locația în acel director cu clic pe Bookmarks=> numele directorului salvat.

 Sursă:  http://wiki.mandrivausers.ro/mandriva/ghid/personalizare_kde#konsole

Dolphin

 Dolphin este managerul implicit de fișiere în Kde4. Ușor de folosit, intuitiv, customizabil, spre deosebire de managerele de fișiere din Gnome (Nautilus), Xfce (Thunar) sau Lxde ( PCMan).
 În primul rând putem alege prezența sau absența barelor/ panourilor laterale, Places, Informations, Folders, etc. Personal sunt destul de iritat de aspectul inițial/ încărcat al Dolphin. Dacă veți da un clic dreapta pe un loc gol din bara de meniuri (undeva în dreapta lui Help) veți primi o mică fereastră unde se dau informații despre cum pot apărea/ dispărea aceste panouri laterale. De exemplu putem scăpa de panoul Informations, panoul din dreapta, fie cu clic pe butonul de închidere (X) din partea dreaptă sus a panoului, fie, mai simplu apăsând tasta F11... Aceste panouri pot fi mutate și în altă parte a ferestrei, pot fi chiar două panouri într-o singură laterală a ferestrei Dolphin (suprapuse/ fig. 1 sau interschimbabile între ele cu clic pe denumirea panoului/ fig.2).

  Putem ascunde barele de unelte și meniuri (apăsați Ctrl+m pentru apariție/ dispariție bară meniuri), putem muta această bară de unelte în altă poziție, și multe altele. De exemplu pentru un ecran widescreen puteți muta bara de unelte pe lateral, pentru a profita de toată înălțimea: clic dreapta pe bara de unelte=> clic Lock Toolbar position=> ducem mouse-ul în partea stângă a barei, chiar lângă săgeți până apare o cruce formață din patru săgeți=> tragem bara în poziția dorită.

 Puteți de asemenea modifica dimensiunea icoanelor (clic dreapta pe Toolbar=> Icon size), prezența sau absența acestora, absența sau prezența textului lămuritor (numelui icoanei), locul textului (lângă sau sub icon: clic dreapta Toolbar=> Text position=> după preferințele personale alegeți una din opțiunile prezente).

 Majoritatea setărilor se pot face din meniul ”Settings”=>Configure Dolphin din bara de meniuri. Căteva modificări utile:
1- opțiunea "Delete/ Șterge":
 Settings=> Configure Dolphin=> General=> Context Menu=> Show "Delete" command
2- afișare spațiu în bara de jos a Dolphin:
 Settings=> Configure Dolphin=> General=> Status Bar=> Show space information
3- navigare cu dublu clic (un clic pentru marcare):
Settings=> Configure Dolphin=> Navigation=> Mouse=> Double-clic to open...


 Un alt aspect util îl reprezintă adăugarea în bara de unelte a unei icoane ”Open Terminal”, icoană care ne permite deschiderea unei console exact în directorul curent, nemaifiind necesare comenzi preliminare de tipul: cd /Downloads/yawp-0.3.6. Settings=> Configure toolbars=> tragem cu mouse-ul din partea dreaptă a ferestrei în partea dreaptă Terminal (sau Open Terminal, denumirea diferă de la un distro la altul), alternativ putem cu clic pe obiect și apoi clic pe săgeata spre dreapta=> Apply=> Ok. După cum puteți observa mai sunt acolo servicii ce se pot adăuga în bara de unelte, asta depinde de nevoile și preferințele personale. Un mic terminal/ consolă obținem în partea de jos a ferestrei Dolphin apăsând tasta F4, terminal lipit de Dolphin, dar poate fi detașat.

Pe lângă serviciile disponibile în meniul  Settings=> Configure Dolphin=> Services putem descărca și instala și altele (sau în funcție de distribuția folosită putem găsi unele din acestea în mediile de programe...), sau putem descărca unele servicii/ scripturi/ aplicații direct de pe http://kde-apps.org/.
 Preferatele mele sunt:
1-Imgur Service Menu- permite încărcarea imaginilor pe http://imgur.com/ direct din Dolphin cu clic dreapta pe imagine=> Upload to imgur.com=> după upload veți fi atenționați de kdialog că linkul spre imagine este copiat în clipboard, deci este suficient să dați Ctrl+v sau clic dreapta=> Paste pentru a copia acel link într-un document, pe un forum sau blog. Linkurile respective sunt stocate în ~/imgur_history sub forma http://i.imgur.com/KdcuN.png, deci le puteți accesa oricând.
2- Kim4 (Kde Image Menu)- permite redimensionarea, rotirea, conversia, comprimarea, etc, imaginilor prin clic dreapta pe imagine=> Actions=> Kim...

 
3- Dropbox Service Menu- Dropbox este un serviciu online de stocare/ sincronizare/ sharing a datelor (clic dreapta pe obiect=> Dropbox=> acțiunea dorită.

Sursă:  http://wiki.mandrivausers.ro/mandriva/ghid/personalizare_kde#dolphin

Boot-are rapidă

 Există diferite soluții pentru reducerea timpului de boot-are, în funcție de distribuția folosită și de cât de mult suntem dispuși să ”muncim” pentru așa ceva.
 În primul rând avem nevoie de o aplicație care să monitorizeze procesul de boot, astfel încât să avem datele referitoare la timpul de încărcare al sistemului.
 O aplicație utilă este bootchart. În primul rând instalăm bootchart și adăugăm în fișierul /boot/grub/menu.lst (pentru Grub legacy) sau în /boot/grub/grub.cfg (pentru Grub 2) liniei ce începe cu kernel (de exemplu: kernel /boot/vmlinuz26 root=/dev/sda7 ro vga=791) parametrul init=/sbin/bootchartd. Deci linia respectivă va arăta de forma:

kernel /boot/vmlinuz26 root=/dev/sda7 ro vga=791 init=/sbin/bootchartd

 Actualizare: în ultima vreme, în Arch Linux locația bootchartd este /usr/bin, deci vom înlocui init=/sbin/bootchartd cu init=/usr/bin/bootchartd...

 După repornirea sistemului, este suficient să dăm în consolă comanda bootchart-render pentru a se genera un grafic detaliat al procesului de boot, grafic care arată și timpul necesar încărcării sistemului.
 Parametrul vga=791 se referă la rezoluția framebuffer-ului terminalului, prin eliminare se mai câștigă 1-2 secunde, dar asta ar echiva cu folosirea tty cu o rezoluție standard  800x600, mult prea mică pentru gusturile mele. 

 Ar fi bine să rețineți că reducerea timpului de boot are tot felul de efecte negative, precum acea rezoluție sus pomenită, sau dispariția mesajelor din timpul încărcării sistemului, etc, deci priviți această optimizare a timpului de boot doar ca un exercițiu! La urma urmei nu boot-ăm din oră în oră, nu?

 Acum putem trece la reducerea acelui timp.
 Cea mai simplă și comodă posibilitate este prin adăugarea anumitor parametri kernelului. O listă cu parametrii kernelului găsiți aici: http://www.mjmwired.net/kernel/Documentation/kernel-parameters.txt.
 Exemple de parametri ce se pot folosi:
1-fastboot= sărim peste verificarea fsck;
2-noresume= dezactivează restaurarea partiției swap;
3- nosplash= dezactivează afișarea splash screen;
4-quiet= dezactivează majoritatea mesajelor log;
5- logo.nologo= nu se mai afișează logo-ul distribuției;
6- ipv6.disable=1= dezactivează ipv6;
7- rootdelay=1= util în eventualitatea că uneori primiți în timpul boot-ării mesaje de genul "Waiting 8s for device ...", astfel timpul de așteptare se reduce la 1 secundă.
 Folosind unii din acești parametri, plus rularea câtorva procese în background am reușit să micșorez timpul de boot de la 23 de secunde la 16 secunde pe Arch Linux (direct în Kde...), deci o micșorare a perioadei de încărcare cu 7 secunde, ceea ce mi s-a părut suficient.

 Alte mici ”trucuri” posibile ar fi rularea anumitor procese în background, rularea initscripts în mod asincron, nu într-o ordine prestabilită fixă, dezactivarea câtorva terminale tty nefolosite, folosirea altui terminal mai economicos (fgetty în loc de clasicul agetty), compilarea personală a unui kernel, folosirea unui script/ aplicație de tipul e4rat, quick-init, etc.
 Din experiența personală toate aceste metode dau rezultate similare sau sensibil egale, 14-16 secunde timp de boot, deci aș recomanda folosirea celei mai simple și sigure metode, adăugarea parametrilor sus-amintiți la kernel.

     

Sursă:   https://wiki.archlinux.org/index.php/Improve_Boot_Performance

Krunner

 Filosofia Linux este ca o aplicație să facă un singur lucru, dar să-l facă bine!
 Personal prefer ca o aplicație să facă excelent mai multe chestii...
 O mică ”bijuterie” din Kde este Krunner, unealtă care simplist vorbind este un lansator de aplicații. Este, dar pe lângă lansarea unor aplicații știe să facă multe altele: face calcule matematice, face conversie între unități de măsură, rulează perfect comenzi bash, se descurcă cu adrese web, ne arată data, etc.
 Cu siguranță, krunner este cel mai des folosit (de începători cel puțin...) pentru a rula Dolphin cu drepturi de root, cu ajutorul comenzii kdesu dolphin dată în fereastra krunner (și tastând parola de root la cerere).

 Pentru pornirea Krunner apăsăm combinația de taste Alt+F2. Vom obține o mică fereastră:

  Prin apăsarea iconiței în formă de cheie din partea stângă a ferestrei (cea subliniată cu roșu) se deschide  meniul de configurări Krunner, meniu unde putem alege modulele care vor face ceea ce am pomenit anterior (în tabul Module), sau modifica poziția pe ecran a ferestrei krunner (tabul Interfață cu utilizatorul).

 Cu clic pe butonul în formă de semn de întrebare aflăm informații despre modul de utilizare al krunner.
 Cu clic pe al doilea buton din stânga obținem info despre activitatea sistemului.
 1- Funcție calculator
 Putem face calcule matematice cu ajutorul krunner:
 Adunare:                 126+76=   (alternativ =126+76)
 Scădere:                  54-23=
 Înmulțire:                  2*5=    
 Împărțire:                 25/5=
 Radicali:                   sqrt (25)=

2- Conversie între unități de măsură

6km
36 C
10 feet (putem specifica și unitatea de măsură dorită: 10 feet in meters)

 3-Comenzi bash
 Putem rula aceleași comenzi ca în consolă, încercați de exemplu crearea unui director/ modificarea drepturilor/ ștergerea directorului.

4- Lansator web

Tastați o adresă URL și krunner va deschide pagina în navigatorul implicit. Krunner recunoaște și shortcuturile, deci în loc de http://mandrivausers.ro/ este suficient să scriem mandrivausers.ro.

5- Dată

 

6- Translator/ dicționar

 Instalând unele pachete precum krunner-googletranslate ( http://kde-look.org/content/show.php/krunner-googletranslate?content=144348 ) sau krunner-dictionary putem folosi krunner ca dicționar/ traducător.

Acestea sunt câteva exemple, mai sunt posibilități de utilizare a krunner: Power Management, comutarea între ferestre de aplicații deschise în alt desktop, etc.
  O ultimă șmecherie: puteți ”muta” o aplicație din krunner pe desktop (făcând astfel un shortcut) scriind numele aplicației în fereastra krunner și trăgând cu mouse-ul icoana aplicației pe desktop... Utilă începătorilor care nu știu unde pot găsi o aplicație, dar doresc să aibă scurtături pe desktop!

1- Porniți krunner: Alt+F2.

2- Scrieți în fereastra de căutare/ lansare a krunner numele aplicației.

3- În prima casetă de sub fereastra de căutare va apărea icoana cu numele aplicației însoțită de descrierea acesteia (Chromium/ Web Browser, sau Konsole/ Terminal), puneți mouse-ul pe acea casetă  și trageți pe desktop.

4- Pe desktop va apărea icoana cu numele aplicației, acum aveți o scurtătură.

 Sursă:     http://wiki.mandrivausers.ro/mandriva/ghid/personalizare_kde#krunner

Iacă-tă un mic video, pentru cei ce nu cunosc Kde, să ”vadă lumina”...:

La început a fost... CLI

 Prima etapă în interacțiunea om- mașină (calculator) a fost linia de comandă. CLI prezintă avantajul simplității, intuitivității (nu zâmbiți ironic, este mult mai simplu să rețineți/ înțelegeți câteva comenzi, decât să dați clicuri în neștire prin interfața grafică :D ), universalității (comenzile sunt valabile indiferent de distribuția sau mediul grafic folosit), și mai ales al complexității/ profunzimii setărilor (parametri, opțiuni date unei comenzi) și vitezei de lucru net superioare.

 O comandă este exact ce spune numele: un ordin adresat sistemului de operare să facă ceva. Este ca o conversație cu sistemul: computer fă asta.
 Atât... Subiect+ predicat+ complemente...
 Aprofundând puțin, subiectul este întotdeauna același, calculatorul/ computerul/ mașina/ sistemul, deci este inutil să specificăm acest lucru, se subînțelege, este implicit. Deci comanda va fi: fă asta. Acțiune+ parametri sau opțiuni.
 Exemple:
1- crearea unui fișier text:                                      touch fișier.txt
2- ștergerea unui fișier text:                                  rm fișier.txt
3- crearea unui director/ folder:                            mkdir director
4- ștergerea unui director -a) gol                          rmdir director
                                              b) plin/ ocupat           rm -rf director
 După cum se observă în ultimul exemplu au apărut ceva termeni noi (rf) precedați de -, caracter care se pune înaintea unei opțiuni. Simplu, aceștia sunt anumite opțiuni/ parametri necesare. Un director gol se șterge imediat, dar dacă directorul este ocupat cu subdirectoare sau fișiere, sistemul nu știe cum să interpreteze comanda: va șterge sau nu subdirectoarele și fișierele conținute? Trebuie precizări clare. În exemplul nostru r= recursive= se aplică conținutului directorului, și f= force= forțat= nu ne interesează că sistemul consideră un fișier necesar sau important, vrem să facă ce-i spune comanda. Da, -f poate fi o opțiune periculoasă...


Partea frumoasă a CLI este faptul că majoritatea comenzilor sunt:
1-numele aplicațiilor pe care dorim să le rulăm:
   mplayer fișier
   vlc fișier
  nvidia-settings
  systemsettings
2- numele acțiunii sau prescurtarea acestui nume sau un acronim (mda, în engleză, dar engleza e utilă oricui, nu?):
 cd= change directory= schimbă directorul curent= mutarea în alt director
 cp= copy= copie
 rm= remove= înlătură/ șterge
 date= dată= informați dată/ oră
 cal= calendar= afișează calendar

 Puteți observa simplitatea sintaxei.
 Mulți începători se blochează din cauza a două aspecte: locația (calea către directorul/ fișierul destinație) și permisiunile (drepturile pe care un utilizator le are sau nu asupra unei locații).
 Chestiile aste sunt mult mai simple decât sperați, odată înțeles mecanismul, totul e o joacă de copii! Evident, puțin exercițiu practic ajută întotdeauna.
 Hai să vedem care-i treaba cu cele două aspecte.

 A- Locația/ calea către un obiect. Prin obiect înțelegem un director/ fișier. În GNU/ Linux există o ierarhie simplă, toate partițiile/ directoarele/ fișierele  provin din și aparțin partiției  / (root). Este o ierarhie arborescentă.
 De exemplu partiția noastră home. Adresa/ locația/ numele/ calea corectă este: /home/user. Primul / semnifică partiția / (de acolo aparțin toate obiectele), apoi vine home, adică partiția unde sunt directoarele personale ale utilizatorilor, și-n fine user, adică numele corect al utilizatorului nostru. Să presupunem că avem trei conturi de user: dan, alex și root. Acești utilizatori au directorul personal /home/dan, /home/alex și respectiv /root. Fiecare director personal poate conține alte directoare și fișiere: /home/dan/Desktop, /home/dan/Downloads, /home/dan/Music, /home/dan/Videos, șamd, și evident fiecare director poate avea alte subdirectoare și fișiere.
 Partiția /home conținând directoarele /home la trei conturi de user (dan, shogun și stressat; conturi de user de pe distribuții diferite...):

 
 În practică este uneori greoi să scriem /home/dan/Music/Videoclipuri/Preferate, de aceea avem posibilitatea ca în interiorul partiției noastre /home să fie recunoscute implicit locațiile. Deci /home/dan/Music/Videoclipuri/Preferate poate fi scis doar Music/Videoclipuri/Preferate. Altă posibilitate: indiferent de unde ne aflăm (locația curentă, de exemplu /usr/bin, putem înlocui /home/dan cu caracterul ~. Deci /home/dan/Music/Videoclipuri/Preferate va fi ~/Music/Videoclipuri/Preferate.
 Un mic ajutor primim datorită funcției Autocomplete. Apăsând tasta Tab după ce scriem 2-3 litere dintr-un director, fișier, comandă, etc, numele va fi autocompletat. ~/Mu  va fi completat ~/Music  apoi mai scriem 2-3 litere ~/Music/Vid, apăsăm Tab și vom obține~/Music/Videoclipuri, șamd.
 Toate aceste directoare, subdirectoare și fișiere aparținând partiției /home/user sunt proprietatea userului respectiv, utilizatorul este proprietarul acestora, deci are toate drepturile asupra lor, poate crea, citi, modifica, copia, muta, șterge aceste obiecte după bunul plac. Se pare c-am ajuns la permisiuni/ drepturi de utilizare.


 B- Permisiuni. Un alt aspect care sperie (nejustificat, zic eu!) începătorii este reprezentat de drepturile  asupra unui obiect, partiție, director, fișier sau proces. În sistemele Linux, totul este un fișier; dacă ceva nu este un fișier atunci este un proces!
 Drepturile sau permisiunile acestea se împart în trei:
1- drepturi de citire= r= read = 4                            (poți edita un fișier)
2-drepturi de scriere= w= wright= 2                      (poți modifica un fișier)
3- drepturi de execuție= x= execute = 1                (poți executa/ rula un fișier)
 Directoarele au implicit mai multe drepturi decât fișierele. Un director are întotdeauna permisiuni de execuție, altfel acel director nu ar fi accesibil, nu ar putea fi deschis.
 Aceste drepturi sunt stabilite pe trei categorii: proprietar, grupul proprietarului și restul lumii, al utilizatorilor.
 Pentru a vedea permisiunile folosim în consolă comanda ls (list= listează/ afișează conținutul directorului curent), urmat de unul sau doi parametri: a= all= toate obiectele, chiar și cele ascunse, și l= long listing= dă detalii/ asta ne interesează. Evident comanda va fi ls -al sau doar ls -l dacă nu ne interesează fișierele ascunse, fișiere care sunt de configurare, deci deocamdată le ignorăm cu măreție...

 După cum puteți observa outputul comenzii ls -l este de genul:
[shogun@arch-stressat ~]$ ls -l

total 1000

drwxr-xr-x  3 shogun root   4096 Jun 18 06:48 ~
-rw-r--r--  1 shogun root 376686 Jun 18 07:25 arch-screen.png
-rw-r--r--  1 shogun root  83399 Jun 15 20:16 bootchart.png
drwx------  2 shogun root   4096 Jun 19 08:37 Desktop
drwxr-xr-x  2 shogun root   4096 Jun 19 14:24 Documents
drwxr-xr-x  8 shogun root   4096 Jun 16 19:52 Downloads
-rwxrwxrwx  1 shogun root    263 Nov 20  2010 fbterm-bi
drwxr-xr-x  2 shogun root   4096 Jun 17 20:36 gmediafinder-downloads
-rw-r--r--  1 shogun root   8486 Jun 19 08:37 imgur_history
-rw-r--r--  1 shogun root 443339 Jun 18 16:24 kdm_latest.png
drwx------  4 shogun root   4096 May  7 08:33 mail
drwxr-xr-x  5 shogun root   4096 May 14 19:51 Music
-rw-------  1 shogun root  12649 May 29  2010 Poante
-rw-r--r--  1 root   root    496 May 29 22:16 Poante.dat
drwxr-xr-x  6 shogun root   4096 May 22 10:53 screen-4.0.3
-rw-------  1 shogun root   1593 Dec  6  2010 screen.sh

Ok, simplu ca bună ziua. Bănuiesc c-ați realizat că ultima parte a fiecărei linii este numele directoarelor și fișierelor respective. Celelalte componente ale liniilor reprezintă în ordine, permisiunile asupra obiectelor (drwxr-xr-x), proprietarul obiectului (shogun) și grupul din care face parte (root), data și ora creării/ ultimei modificări (Jun 18 06:48).
 Deocamdată suntem interesați doar de drepturile asupra directoarelor/ fișierelor, deci vom încerca să ne lămurim care sunt acestea.

drwxr-xr-x

-rw-r--r--

 Prima linie începe cu caracterul d: avem de-a face cu un director.
 A doua linie începe cu o linie -: este vorba de un fișier.
 Următoarele 9 caractere reprezintă permisiunile pentru proprietar (owner), grupul acestuia (group) și pentru restul lumii (all), grupate câte trei. Primele 3 caractere= drepturi owner, următoarele 3= drepturi grup, ultimele 3= drepturile celorlalți utilizatori din sistem.
 Reamintesc:
r= read= 4= drept citire
w= wright= 2= drept scriere (modificare)
x= execute= 1= drept execuție
 În locurile unde unul din aceste caractere (r, w sau x) este înlocuit de o linie (-), înseamnă că acel drept lipsește.
 Pentru prima linie (drwxr-xr-x) avem următoarele permisiuni ale directorului (linia începe cu d) respectiv:
owner: rwx= drepturi complete: citire+ scriere+ execuție
grup: r-x= drepturi de citire și execuție, nu și cel de scriere
all: r-x= drepturi de citire și execuție, nu și cel de scriere
 Pentru a doua linie (-rw-r--r-- )avem permisiunile următoare pentru respectivul fișier (linia începe cu -):
owner: rw-= drepturi de citire și scriere, nu și cel de execuție, deci fișierul nu este executabil
grup: r--= doar drept de citire
all= r--= drept de citire

 Poate ați observat că am notat aceste permisiuni și cu cifre: 4, 2 și 1. Adunând aceste drepturi avem echivalentul numeric al drepturilor asupra unui obiect (unde nu avem acel drept nu adunăm numărul respectiv, eventual adunăm 0, ca semn al lipsei acelui drept):
rwx= 4+2+1= 7= toate drepturile
rw-= 4+2+0= 6= drepturi scriere- citire (nu și execuție)
r-x= 4+0+1= 5= drepturi scriere- execuție (nu și scriere)
r--= 4+0+0= 4= numai drept de citire, etc.
 Repet: în interiorul partiției noastre /home avem toate drepturile, și toate obiectele conținute de /home/userul_nostru ne aparțin!
 Ce facem în situația când trebuie să lucrăm cu alte directoare/ fișiere care nu ne aparțin și asupra cărora nu avem drepturi suficiente? Avem trei variante:
1- lucrul cu acele fișiere ca root;
2- modificăm acele drepturi cu comanda chmod;
3- modificăm proprietarul obiectului respectiv folosind comanda chown.

Putem obține drepturi de root (ATENȚIE: drepturi depline, totale!):
a- logându-ne ca root: comanda su urmată de introducerea parolei de root la cerere;
b- folosind sudo înaintea comenzii dorite (de exemplu sudo rm /root/.bashrc), asta cu condiția să avem instalat/ setat sudo pe sistemul nostru;
c- rulând o aplicație ca root: Alt+F2=> scriem în câmpul apărut kdesu dolphin / dacă folosim Kde sau gksu nautilus / dacă folosim Gnome)=> punem la solicitare parola de root, astfel pornim managerul de fișiere Dolphin sau Nautilus cu drepturi depline.

 Putem modifica drepturile asupra unui obiect:
 chmod a+x /usr/bin/bashburn        =dăm tuturor dreptul de execuție asupra fișierului /usr/bin/bashburn
 chmod -R 777 /media/disk1            = dăm drepturi depline tuturor asupra directorului /media/disk1 și a conținutului acestui director (opțiunea -R= recursiv= se aplică la orice conține acel director).

 Putem modifica proprietarul unui obiect cu chown:
 chown -R shogun:root /media/disk1

Sursă:    http://wiki.mandrivausers.ro/mandriva/ghid/sectiunea_3#consola_prietenul_nostru_cel_mai_bun

Distribuții GNU/ Linux

 Nu există un ”sistem de operare Linux”, există o multitudine de distribuții/ arome Linux, diferențele dintre aceste distribuții fiind date de aspecte precum mediul grafic implicit (KDE, Gnome, Xfce, Lxde), de ținta urmărită:
1-distribuții dedicate începătorilor: Mandriva, PCLinuxOS, Mageia, Ubuntu/ Kubuntu/Xubuntu/Lubuntu (toate acestea sunt de fapt o singură distribuție dar folosind un alt mediu grafic...), Mint, OpenSuse
2- distribuții dedicate avansaților: Gentoo, Slackware, Arch, Debian.

Toate aceste distribuții folosesc kernelul Linux și aplicațiile GNU, împachetate după filosofia celor ce întrețin aceste distribuții. Unele sunt axate pe stabilitate, chiar extremă: Debian, asta cu prețul folosirii unor pachete testate, sigure, dar vechi, altele dau utilizatorilor posibilitatea să încerce ultimele noutăți, cu riscul să aibă ocazional probleme: Arch Linux, distribuție rolling-release, recunoscută ca fiind bleeding-edge, în fine, distribuții precum Mandriva și Ubuntu sunt axate pe o combinație de stabilitate+ aplicații recente+ ușurință în utilizare+ încercarea de a face posibilă folosirea sistemului pe cât posibil doar din interfața grafică, evitând CLI, un fel de ”cale de mijloc”. Asta nu exclude utilizatorii avansați, ambele distribuții pomenite, în ciuda ușurinței în utilizare beneficiază de un mare număr de utilizatori avansați, power-users, utilizatori extrem de utili începătorilor datorită suportului/ asistenței acordate pe forumurile locale. Mandriva chiar se bucură de un grup puternic de ”admiratori” ai liniei de comandă, după cum se poate lesne observa chiar din Ghidul de instalare- utilizare Mandriva, ghid editat periodic de comunitatea locală a utilizatorilor Mandriva: http://www.mandrivausers.ro/node.
 Evident există nu numai puncte comune, ci și deosebiri între aceste distribuții, fiecare distribuție folosește propriul manager de pachete (urpmi= Mandriva, apt-get= Debian, Ubuntu, pacman= Arch, equo= Sabayon, etc) și multe distribuții și-au creat anumite unelte specifice (Mandriva Control Center în Mandriva, PCLinuxOS, Mageia, un centru de control/ setări/ instalări unificat, extrem de util și apreciat, sau Ubuntu Software Center, aplicație pentru instalări/ dezinstalari foarte utilă și ea.)

Alternative M$

 Mulți utilizatori au auzit vag de Linux, un ”alt” sistem de operare, un ecran negru, cu ceva linii de text, ceva ciudat rău. Adică ceva pentru geek, cineva născut de-o femeie n-are nici cea mai mică șansă să folosească așa ceva, e imposibil.
 Un terminal virtual/ tty (aproape) clasic.

Un tty în care rulează fbterm (+fbv pentru fundal și recunoaștere diacritice), screen (multiplexare terminal), moc (player audio CLI), htop (monitorizare interactivă sistem), mc (Midnight Commander, manager de fișiere CLI), archey (pentru afișarea anumitor informații despre sistem) și fbgrab (captură de ecran/ framebuffer).

 Ciudat aspect, nu-i așa? Depinde, spre deosebire de sistemele de  operare proprietare, gen Microsoft Windows sau Mac, sistemul de operare GNU/ Linux oferă alternative. Vă place o interfață asemănătoare cu Windows-ul? Avem Kde. Preferați un aspect similar MacOS? Avem și așa ceva, Gnome. V-ar conveni un sistem mai economic cu resursele, ceva potrivit pentru un calculator mai slăbuț? Există variante: Xfce, Lxde, E17. Aveți prin debara o amintire, un sistem antic pe care ceva ca Windows 95 sughiță și crapă??? Sunt câteva opțiuni, câteva WM/ managere de ferestre care ”îndoapă” cu steroizi vechitura, forțând-o să alerge ca-n tinerețe: Fluxbox, Openbox, Musca, etc.
 Ok, înțeleg, deja e prea mult. Ceva mai simplu? Este: CLI... Command Line Interface. Adică Interfața în Linie de Comandă! Pare complicat, dar nu este, orice utilizator poate folosi cu succes CLI. Nu prea v-ați dumirit ce e și cu ce se mănâncă CLI ăsta, nu? Imaginea precedentă vă dă o idee de cum poate arăta (mda, poate arăta în multe feluri, acum depinde de preferințele personale), pe parcurs vom încerca să vedem ce și cum putem face.
 În fine, oricum n-ați înțeles mare lucru, așa că vă arăt acum și o interfață grafică clasică, ceva asemănător wingozului, Kde/ versiunea 4.6.8 (Beta1) rulând pe Arch Linux (dacă dați un clic pe imagine bănuiesc că aveți ceva șanse în plus să vedeți ceva-ceva mai clar...).

 Aspect clasic al interfeței grafice Kde, cu mici modificări de la o distribuție la alta, oarecum asemănător Windows-ului, cu panoul (bara, taskbarul) jos. Wallpaper-ul e schimbat, evident...




























 
Aspectul preferat de mine, panoul mi se pare mult mai comod de folosit, mai ergonomic și chiar mai elegant dacă este poziționat în partea de sus a ecranului.