Faceți căutări pe acest blog

duminică, 20 mai 2012

Walldo/ descărcare wallpapere folosind CLI

 Putem descărca noi wallpapere de pe situl http://interfacelift.com/wallpaper/downloads din consolă/ terminal folosind walldo, aplicație scrisă în python de Fernando Castillo (skibyte). Autorul a lăsat instrucțiuni complete pe GitHub, voi prezenta pe scurt unele aspecte.
 Ca dependențe aveți nevoie de python2, git, nano, sudo (ultimele 3 dacă folosiți comanda a doua, cea all in one).
 Merită vizitat situl chiar și dintr-un browser, găsiți imagini superbe:



 Instalare: puteți descărca arhiva .zip sau .tar.gz de aici: https://github.com/skibyte/walldo, o dezarhivați, intrați în directorul rezultat și instalați aplicația folosind comanda dată ca root sau precedată de sudo (pentru a evita mesajele de eroare privind permisiunile):
python2 setup.py install --prefix=/usr
 Porniți aplicația prima dată cu walldo, veți primi un mesaj că s-a creat fișierul de configurare .walldorc și că trebuie modificat pentru alegerea rezoluției dorite a imaginilor și alegerea locației de descărcare. Modificați acest fișier decomentând liniile dorite (ștergeți # din fața liniilor), salvați modificările și puteți porni iar walldo.
 În imaginea următoare puteți vedea cum arată modificările acestea, am ales rezoluția 1600x1200 și locația pentru descărcare directorul Pictures/walldo.


 Puteți automatiza procesul cu o singură comandă care va face totul:
git clone https://github.com/skibyte/walldo.git && cd walldo && sudo python2 setup.py install --prefix=/usr && walldo && nano ~/.walldorc


 Nu uitați modul de funcționare al nano: Ctrl+O și apoi Enter salvează modificările făcute, Ctrl+x închide. Alternativ puteți apăsa direct Ctrl+x pentru închidere și la întrebarea dacă salvați modificările apăsați y pentru confirmare sau n pentru renunțarea la modificări...
 Dacă preferați un alt editor de text, înlocuiți în comanda precedentă nano cu vi, vim, pico, kwrite, kate, gedit, sau orice altceva doriți.

 Utilizare:
walldo -h             = apelați pagina de ajutor, cea cu indicații de utilizare;
walldo -s              = sunt afișate rezoluțiile suportate;
walldo -d             = descărcați imaginile ierarhizate în funcție de dată;
walldo -r              = descărcați imaginile după rating;
walldo -D             = descărcați imaginile în funcție de numărul de descărcări;
walldo -n x          = modificați numărul de wallpapere descărcate, implicit este setat la 10, înlocuind x cu 15 sau 20 sau altă valoare, numărul acestora va fi modificat la 15 sau 20 sau ce număr puneți;
walldo -c fișier    = specificați un alt fișier de configurări, de exemplu în .walldorc ați ales rezoluția 3200x1200 și locația de descărcare Pictures/walldo/3200x1200, dar în anumite cazuri vreți și imagini 1024x768, creați un nou fișier .walldorc-new unde setați rezoluția 1024x768 și locația Pictures/walldo/1024x768 și comanda walldo -c .walldorc-new va face walldo să descarce imaginile cu rezoluția 1024x768 în directorul specificat.
 Puteți combina opțiunile, de exemplu:
walldo -rn 20 -c .walldorc-new
va descărca 20 de imagini mai apreciate (rating) la rezoluția de 1024x768 în directorul Pictures/walldo/1024x768.
 Pentru mai multe variante de rezoluții recomand crearea a mai multor fișiere de configurare denumite intuitiv, gen .walldorc-3200, .walldorc-1024, .walldorc-1280, etc. Pentru ușurința folosirii numele pot fi și gen .wr1, .wr2.

 Walldo în acțiune, descărcând 20 de imagini(-n 20) din cele mai downloadate de alți vizitatori (-D), imagini de rezoluție 3200x1200 (-c .wr-3200):




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Back to top