Faceți căutări pe acest blog

joi, 16 iunie 2016

Snap- pachete universal valabile GNU/ Linux

 Developerii Canonical, firma din spatele Ubuntu au lansat odată cu Ubuntu 16.04 un nou tip de pachet, mai bine spus un nou tip de arhivă, de ”container”, snap.

 În mod tradițional pachetele ecosistemulului Linux diferă de la distribuție la distribuție, există pachete (arhive) .deb (Debian, Ubuntu, Mint, șamd), .rpm (CentOS, Fedora, Rosa, OpenSuse, OpenMandriva, Mageia), .tar.gz (Arch, Manjaro), etc. Fiecare tip de pachet/ arhivă funcționează doar pe distribuția de bază, un pachet .deb nu va putea fi instalat pe o distribuție bazată pe .rpm de exemplu! Aceasta este așa numita ”fragmentare” blamată de mulți utilizatori. Aceleași aplicații, alte tipuri de pachete (arhive)...
 Lucrurile sunt pe cale să se schimbe odată cu apariția pachetelor snap. Ce este un pachet sau o aplicație snap? Este un pachet ce conține atât binarele clasice cât și toate dependențele necesare! La instalare, orice pachet snap se va instala într-un container propriu, de sine stătător, fără să interfereze cu celelalte aplicații/ biblioteci/ dependențe, deci se exclud confictele între diferite versiuni! De exemplu puteți avea instalată o versiune a unui pachet (să zicem qt5), iar pachetul snap necesită o altă versiune de qt (qt4), acesta va fi instalată în sus-pomenitul container fără să intre în conflict cu versiunea mai nouă.

 Pe Ubuntu pachetele snap funcționează nativ, acum snap este portat și pe alte distribuții: Arch, CentOS, Debian, Fedora, Gentoo, OpenSuse, OpenWrt, RHEL și pe derivatele Ubuntu (Mint, Elementary, Kubuntu, Lubuntu, Xubuntu, Ubuntu Gnome, Ubuntu Mate, șamd). Există zvonuri că s-ar intenționa portarea snap și pe Android și poate chiar Windows 10 (http://www.omgubuntu.co.uk/2016/06/snap-to-be-universal-linux-package-format).
 N-aș putea spune care va fi impactul snap în viitor, dacă se va putea impune înlocuind în proporție substanțială pachetele .deb, .rpm, .tar.gz, dar este clar o mișcare interesantă. Deocamdată sunt puține pachete snap, mai ales pe 32 biți, eu am instalat snapd pe o mașină de sacrificiu (desktop x86), și am creat un cont cu o adresă de email de sacrificiu!
 

 Instalare pe Arch
 În primul rând trebuie creat un cont de utilizator pe UbuntuOne (https://login.ubuntu.com/), apoi instalați pachetul snapd din AUR. O altă condiție este ca userul vostru să facă parte din grupul sudo.
yaourt -S snapd
sudo groupadd sudo
sudo gpasswd -a nume-user sudo

După delogare- logare sau reboot puteți porni snap în terminal, va trebui să vă logați cu adresa de email dată pe UbuntuOne și să puneți parola.
snap login adresa-email

Instalare pe alte distribuții: http://snapcraft.io/?utm_source=omgubuntu
Instalare din surse: https://github.com/snapcore/snapd
Aplicații disponibile: https://uappexplorer.com/apps?type=snappy&sort=title

 Utilizare snap
snap login             = logare/ autentificare în store
snap logout               = delogare/ ieșire din contul store
snap find                  = listare pachete disponibile
snap install app      = instalare pachet ”app”
snap list                   = afișare pachete instalate
snap changes          = afișare listă acțiuni
snap refresh app    = update pachet numit ”app” la ultima versiune
snap remove app    = dezinstalare pachet app
snap -h                       = afișare informații despre utilizare

 Poate ar trebui să vorbim puțin și de inconvenientele snap, și nu mă refer la spațiul de stocare folosit în plus, în ziua de azi 1-2- 5 GB nu-s un capăt de țară... Cel mai vizibil inconvenient îl reprezintă riscul de-a folosi aplicații ne- native, lipsa încrederii în cei ce scriu aplicațiile alea și chiar lipsa siguranței! https://mjg59.dreamwidth.org/42320.html
 Alt aspect îl reprezintă imixtiunile în sistem, se activeaza si se pornesc automat servicii: snapd.refresh.timer si snapd.socket, așa e modul Ubuntu, userii altor distribuții poate preferă să-și controleze singuri serviciile! Și-n fine mi se pare aiurea să fii nevoit să-ți faci cont pe UbuntuOne.

 Cu bune sau cu rele e un subiect ce merită urmărit!
Back to top