Mic ghid de supraviețuire în CLI Linux

 Reguli de aur:
1- RTFM, read the fucking manual, fiecare aplicație, utilitar, comandă pe înțelesul tuturor are o pagină de manual, o accesăm cu man comandă, de exemplu, man pwd, man ls, man cd, man su! Alternativ putem citi pagina de help, comandă --help, de exemplu  cp --help, rm --help, citești cu atenție și aplici.
2- Nu vâna vrăbii cu tunul, cartușul cu alice este unealta potrivită! Nu-nțelegi ce vreau să spun??? Contul tău de lucru este contul de user, nu cel de root, dacă ai nevoie de drepturi de root le poți obține la momentul potrivit, lucrează ca user normal!  http://stressat.blogspot.ro/2013/03/drepturi-de-root.html 
3- Dacă lucrezi cu ceva ce nu e-n directorul curent pui calea către el!
4- Folosești TAB pentru autocompletare și wildcards! http://stressat.blogspot.ro/2011/09/metacaractere-wildcards.html


 Hai să vedem pe unde scoatem cămașa aia transpirată de emoțiile inerente începutului... Multe din utilitarele (aplicațiile, comenzile) prezentate trebuie instalate, htop, weather, finger, etc.
1- Știi userul și parola, deci te loghezi.

2- Te familiarizezi puțin cu mediul, unde ești, cine ești, cine/ ce mai este pe acolo?
pwd = arată directorul curent
whoami= arată userul logat
finger user= dă informații despre userul logat
who (sau w)= arată cine mai este logat pe mașină
id = dă informații de id-urile userului logat sau cel specificat și grupurilor din care face parte (UID și GID)
date= afișează timpul curent
hwclock= afișează timpul hardware
ls= listează conținutul directorului curent; ls -alh de pildă va arăta și fișierele ascunse/ opțiunea -a, va arăta nu numai conținutul directorului curent (sau al celui pasat ca opțiune, putem fi în /home/user și vedea conținutul /home/user/Documents/old) ci și permisiunile, proprietarul, data creării, șamd/ opțiunea -l, va afișa dimensiunile în format ușor de interpretat/ opțiunea -h (human readable)
df -h= arată gradul de ocupare al discului, opțiunea -h va afișa dimensiunile în MB, GB, nu în KB, mai ușor de interpretat
du -h= arată gradul de ocupare al directorului, putem specifica un alt director, du -ah Documents, -a va afișa și conținutul ascuns al folderului Documents
uname -a= afli informații kernel și distro
cat /etc/*release= afli informații despre distribuția ta curentă
lspci, lsusb, lshw, hwinfo, inxi= informații hardware
http://stressat.blogspot.ro/2013/01/detectie-hardware.html
http://stressat.blogspot.ro/2013/03/inxi.html
free -m= va arăta memoria RAM consumată
uptime= arată de cât timp ești logat


3- Te apuci efectiv de lucru.Toate utilitarele următoare pot fi înlocuite cu succes de Midnight Commander (mc): http://stressat.blogspot.ro/2012/07/mc-midnight-commander.html, o aplicație excelentă! Mai ales că acest material nu se vrea ceva exhaustiv, nu pot acoperi 100% acest subiect extrem de vast!
cd= schimbăm directorul curent, cel de lucru, locația noastră, cd Downloads ne va duce în directorul ~/Downloads (asta dacă suntem în ~, adică /home/user, altfel dăm comanda cd ~/Downloads sau cd /home/use/Downloads), cd /usr/bin ne duce în /usr/bin, șamd.
touch nume-fișier= crează un nou fișier; alternativ putem folosi chestii precum echo "linie pe care o dorim scrisă într-un fișier" > nume-fișier iar fișierul va fi creat și linia scrisă în acesta, sau putem folosi un editor text, nano nume-fișier sau mcedit nume-fișier vor deschide un fișier text, dacă scriem ceva în acesta sau salvăm fișierul gol, acesta va fi creat, altfel se va anula operația
rm nume-fișier= șterge fișiere, rm fișier1.txt va șterge fișierul numit fișier1.txt din directorul curent
mkdir nume-director= va crea un nou director, putem crea chiar un șir de directoare/ subdirectoare folosind opțiunea -p ( --parents, va crea un șir întreg, mkdir -p dir1/dir2/dir3/dir4/.../dirx va crea toate aceste directoare...)
rm -rf nume-director= șterge directorul și conținutul acestuia
rmdir nume-director= șterge director gol
cp fișier1 fișier2= copie conținut fișier1 în fișier2
mv fișier1 fișier2= mută sau redenumește fișier1 în fișier2 sau dacă fișier2 e un director mută în acesta
cal= afișează calendarul, putem specifica o lună, un an, o dată anume, de exemplu cal 7 2001 va arăta luna iulie a anului 2001
weather= putem afla informații despre vremea probabilă în locația noastră,weather LRIA dă informații pentru Iași
ps= arată procesele ce rulează
top sau preferabil htop= arată procesele ce rulează, consumul de CPU și RAM, și multe alte info: http://stressat.blogspot.ro/2012/06/htop-monitorizare-sistem-cli.html
locate nume-fișier= caută fișier după nume
find fișier= aplicație mult mai ”inteligentă”
http://stressat.blogspot.ro/2011/12/unde-esti-ma.html
ln -s fișier link= crează link simbolic al unui fișier (o legătură a acelui fișier ca să nu copiem fișierul)
killall nume-proces= închidere forțată proces
chmod, chown= schimbare permisiuni și proprietar: http://stressat.blogspot.ro/2011/06/la-inceput-fost-linia-de-comanda.html


 Poți și trebuie să-și ușurezi ”munca” folosind aliasuri și funcții bash (în screenshot meteo e un alias pentru weather LRIA):
http://stressat.blogspot.ro/2011/12/alias.html
http://stressat.blogspot.ro/2011/12/functii-bash.html

 Poți folosi aplicații CLI ce înlocuiesc cu succes aplicațiile grafice, alpine sau mutt în loc de Thunderbird (http://stressat.blogspot.ro/2011/10/mutt.html), mocp ca player audio (http://wiki.mandrivausers.ro/mandriva/ghid-2011/terminal_2#playere_multimedia_in_consola), tvmaxe-cli pentru redare posturi TV (http://stressat.blogspot.ro/2013/09/tvmaxe-cli.html), youtube-viewer sau videotop pentru fișiere video de pe youtube (http://stressat.blogspot.ro/2012/01/youtube-viewer.html și respectiv http://stressat.blogspot.ro/2011/08/videotop.html), poți vedea fișiere video, filme, videoclipuri cu mplayer (http://stressat.blogspot.ro/2011/07/mplayer.html), și multe altele. Poți folosi un ”lansator de aplicații”: http://stressat.blogspot.ro/2013/03/slmenu.html.

Pe scurt: poți face tot ce dorești

  Clic pe imagine pentru mărire:

Cod și nume taste/ combinații de taste

 În eventualitatea că dorim să creăm niște hotkeys, să setăm taste sau combinații de taste pentru a face ceva, a lansa o aplicație, a modifica luminozitatea, sau orice altceva, avem nevoie să cunoaștem codul și numele tastelor.
 XEV
 În funcție de interfața grafică utilizată putem afla ce dorim în centrul de control (în Kde sau Xfce4 de exemplu) sau va trebui să folosim comanda xev (în Arch numele pachetului este xorg-xev, bănuiesc că și-n alte distribuții e la fel sau ceva asemănător) în terminal. După instalarea pachetului, deschidem o consolă și dăm comanda xev, apoi apăsăm tastele/ combinațiile de taste al căror cod și nume ne interesează.

Outputul este destul de dificil de interpretat, am încadrat în chenar roșu partea ce ne interesează:

 Pentru un output mai la obiect putem rafina comanda dată, două variante ar fi:
1- xev | grep keysym     (sau xev | grep keycode)

 Tot încadrată cu roșu este partea dorită, codul și numele.

2- xev | grep -A2 --line-buffered '^KeyRelease' | sed -n '/keycode /s/^.*keycode \([0-9]*\).* (.*, \(.*\)).*$/\1 \2/p'
 Este greu de reținut, se poate copia direct în terminal, are avantajul unui output extrem de la obiect, de ușor de înțeles:

  În toate cele trei cazuri, după comandă apăsăm tastele al căror cod și nume vrem să le aflăm. Comanda xev va face să apară pe desktop o mică ferestră (cea din dreapta sus, ”Event Tester”), închiderea acesteia va opri și utilitarul xev.

Iată cum putem folosi aceste informații (de fapt acest material vine ca răspuns la primul comentariu de acolo...):  http://stressat.blogspot.ro/2013/10/fn-keys.html


 SHOWKEY
 Unii din noi folosesc linia de comandă, dacă vreți să alocați niște taste unor shortcut-uri din tty folosiți showkey. Dați comanda showkey ca root și apoi apăsați tastele pe care vreți să le alocați pentru hotkeys. Showkey se oprește automat la 10 secunde după ultima apăsare de tastă!

 Un exemplu de folosire: http://stressat.blogspot.ro/2013/03/slmenu.html

Backup

 Sunt învățat să-mi fac periodic backup partiției / pentru orice eventualitate, dar se poate face backup oricărei partiții. În funcție de chef folosesc dd (disk dump) sau Clonezilla.
Înainte de a trece la clonarea partiției / trebuie să  cunoaștem calea/numele exact al partiției sursă (cea pe care dorim s-o clonăm) și a partiției țintă, destinație, cea unde vom salva backupul, plus punctele de montare. Nu e neapărat nevoie ca partiția unde vom salva să fie de pe hdd-ul mașinii, putem folosi un hdd extern sau un stick USB pregătit special pentru așa ceva (de dimensiune mare/ eu am unul de 16 GB, formatat altfel decît FAT32, asta deoarece imaginea creată va fi mai mare de 4 GB!).

 Putem afla numele partițiilor și punctul de montare folosind linia de comandă (mount|grep ^'/dev', df -h) sau în mod grafic cu utilitare precum Gparted, Kdiskfree.

 dd
 Este simplu de folosit, de încredere, dar dacă nu e folosită cum trebuie periculos, nu degeaba i se spune și disk destroyer... :D
 Partiția clonată, cea căreia îi facem backup trebuie să fie demontată (nu putem clona partiția / a distribuției pe care lucrăm în acel moment), deci trebuie să folosim fie un live-cd, live-usb, fie (dacă avem) o altă distribuție de pe mașina noastră. De exemplu eu voi face backup partiției / Gentoo logat în Arch, partiția / din Gentoo este /dev/sda3 și o demontez înainte de backup. Imaginea rezultată o voi salva pe o partiție NTFS (/dev/sd2 montată în /media/disk1), voi folosi gzip pentru arhivare/ comprimare (nivel comprimare standard, -6, compromisul între viteză și dimensiune; dacă doriți viteză mai mare atunci folosiți gzip --fast, iar pentru dimensiune cât mai redusă gzip --best) și pv pentru a vedea progresul clonării. Comanda folosită de mine:
dd if=/dev/sda3 bs=8M | pv | gzip > /media/disk1/Backup/backup-gentoo.gz
if=/dev/sda3  = input file= partiția sursă, / Gentoo, nemontată
media/disk1/Backup/backup.gz = partiția destinație (/dev/sda2, montată ca media/disk1), directorul Backup, iar backup-gentoo.gz este numele dat imaginii.

 Pentru înlocuirea partiției / cu imaginea creată cu dd:
gunzip /media/disk1/Backup/backup-gentoo.gz | dd of=/dev/sda3

 În mod normal dd durează mai mult decât Clonezilla, pentru o partiție de ~15 GB dd ia cam 35-40 minute la compresie bună și 25-30 minute la compresie normală, iar Clonezilla cam cu 10-20 minute mai puțin. Dar dacă aveți 2 distribuții instalate timpul consumat în plus nu contează, în timp ce dd macină vă vedeți de treburile obișnuite, ascultați muzică, urmăriți un film, navigați pe net, șamd!
 În cazul expus mai sus (o partiție de 17,9 GB) a durat 31 minute și a rezultat o imagine de 6,2 GB.

Clonezilla
 Despre Clonezilla nu are rost să scriu ceva, doar că este de încredere și ușor de folosit, vă recomand un tutorial excelent: http://queen-soft.blogspot.ro/2009/02/clonezilla-alternativa-gratuita-la.html

Drepturi de root

 Un sistem GNU/ Linux este conceput având în minte siguranța, de aici sistemul de administrare a drepturilor pentru fiecare utilizator în parte (mai ales deoarece Linux este un sistem multiuser și multitask). De obicei lucrul ca user normal este suficient pentru uz curent.
 Sunt situații când avem nevoie de permisiuni mai multe decât de obicei, pentru instalări/ dezinstalări, updateuri, modificări fișiere din afara directorului nostru /home/user. Putem căpăta permisiuni suplimentare temporar atât în linia de comandă cât și în interfața grafică.

 CLI
 În linia de comandă putem folosi două alternative, su și sudo.
 Su (switch user sau substitute user, în unele documentații apare și super user, incorect după părerea mea, su nu e legat obligatoriu de contul root...) este comanda cu ajutorul căreia putem schimba contul curent. Dată fără argumente va cere parola de root și va schimba contul curent din utilizatorul logat în cont de root. Dacă după su adăugăm un nume de alt utilizator normal ni se va cere parola acelui cont și vom fi logați în terminal ca acel utilizator.
 Ceea ce ne interesează este logarea ca root pentru actualizări sau instalări sau modificarea fișierelor la care nu avem drepturi de scriere ca utilizator normal, deci vom da comanda su, su -, su -c nume-comandă, sau sux apoi tastăm la cerere parola de root. Citiți man su pentru detalii, câteva explicații pe scurt:
su = căpătăm drepturi de root (devenim userul root), dar nu se modifică variabilele PATH și directorul curent;
su - (alternative: su -l sau su --login)= devenim userul root și-n plus se schimbă și variabilele PATH, iar directorul root devine directorul de lucru;
su -c comandă = devenim root doar pentru comanda pasată shell-ului, după rularea comenzii devenim iar userul inițial; deci căpătăm permisiuni sporite temporar, nu trebuie să ne delogăm după ce-am terminat de instalat, actualizat, modificat; dacă comanda are propriile opțiuni, parametri, trebuie încadrată între ghilimele (' sau ")
sux = este un wrapper pentru su, trebuie instalat separat, face același lucru ca su, dar în plus primim toate drepturile asupra serverului X.

 Comanda env |grep DISPLAY arată drepturile asupra X, vedeți că la su - nu avem așa ceva, pwd ne arată directorul curent.


 Sudo (super user do) permite unui utilizator cu drepturi (drepturi de execuție stabilite în /etc/sudoers) executarea unei comenzi ca utilizator root sau alt user cu drept de sudo. După executarea comenzii rămânem logați cu contul de user normal. Într-un interval scurt de timp (implicit e 5 minute...) putem folosi iar comanda sudo fără să ni se ceară parola! După acel interval (timeout) vom fi iar nevoiți să dăm parola.
sudo comandă=  va executa comanda cu permisiunile contului root, ca și cum ar fi dată de root;
sudo -s/ sudo -i/ sudo su= diverse metode de a ne loga ca userul root cu ajutorul parolei de utilizator, nu a celei de root; sudo -i schimbă și directorul curent în /root, celelalte două variante păstrează locația curentă; într-un fel echivalează cu folosirea su, astfel trebuie să părăsim contul de root la terminarea lucrului (instalări, dezinstalări, actualizări, lucrul cu fișiere asupra cărora utilizatorul nostru nu are permisiuni de execuție, etc); pentru a vedea diferențele dintre aceste 3 comenzi dați comanda pwd;
sudo -u nume-user comandă=  va executa comanda dată ca userul specificat după opțiunea -u;

  Pentru ca un utilizator să aibă drept de sudo trebuie trecut în fișierul de configurări al sudo, /etc/sudoers. În același fișier putem modifica comportamentul sudo:
1- modificare timeout (timp în care nu ni se cere parola)= adăugăm la finalul fișierului o linie de genul la subsecțiunea ## Defaults specification:
Defaults:nume-utilizator timestamp_timeout=x  (înlocuim x cu 10, 15, etc, pentru timeout de 10 sau 15 minute, iar pentru a se păstra comportamentul toată sesiunea o valoare mai mică de 0, de exemplu -1); dacă dorim să se ignore setarea revocăm cu sudo -K, sudo -k sau sudo -v;
2- setăm sudo să ceară parola de root, nu cea a utilizatorului ce dă comanda:
Defaults rootpw;
3-  setăm sudo să insulte utilizatorul ce greșește parola:
Defaults insults;
4- drept de folosire sudo de către un grup întreg (wheel): decomentăm (ștergem # din fața liniei roșii):
## Uncomment to allow members of group wheel to execute any command
# %wheel ALL=(ALL) ALL
5- folosire sudo fără parolă de către membrii grupului wheel prin decomentarea linii scrise cu roșu:
## Same thing without a password
#%wheel ALL=(ALL) NOPASSWD: ALL
 Similar putem da drept de sudo doar unui anumit utilizator cu o linie de genul:
nume-utilizator ALL=(ALL) NOPASSWD: ALL
după cea cu:
root ALL=(ALL) ALL Mai sigur este setarea sudo pentru permiterea executării DOAR a anumitor comenzi fără parolă:
nume-utilizator ALL=(ALL) NOPASSWD: comandă1, comandă1, comandă3, ..., comandăX
stressat ALL=(ALL) NOPASSWD: /usr/sbin/lshw, /usr/sbin/hddtemp

 Surse: man su, man sudo, man sudoers

LE: puteți observa că folosesc ocazional sudo (prefer su în mod normal), dar întotdeauna sudo cu parolă de root (19 caractere acum, schimbată periodic/ minuscule+ majuscule+ cifre+ caractere non-alfanumerice/ adică @, $, #, !, etc)! Din motive de siguranță evident, chiar dacă mă-ndoiesc c-aș reprezenta o țintă, ideea e să nu ușurez munca ”crackerilor”!
 Recunosc sincer că nu-mi pasă foarte mult dacă-mi crapă sistemul (dd rulz!, Clonezilla e ok), sau dacă-mi pierd date din /home (am salvate datele, muzica, etc. pe un hdd extern și parțial pe dvd-uri), dar parcă nu m-aș simți linuxist dacă m-aș lăsa în bătaia vântului (la mila script-kiddies!)... :D


 GUI
 O metodă simplă este să folosim front end-urile grafice pentru comanda su (kdesu sau gksu, în funcție de mediul grafic folosit, kdesu în KDE, gksu în Gnome, Xfce, etc), ori pentru sudo (kdesudo, gksudo). Să presupunem că dorim să deschidem o aplicație ca user root, managerul de fișiere Dolphin sau să edităm un fișier cu editorul de text kate.
 Cu ajutorul Krunner (apăsăm Alt+F2 și va apărea căsuța krunner) sau terminalului tastăm kdesu dolphin sau kdesu kate /etc/sudoers, scriem parola de root în caseta de dialog apărută și aplicația dorită va porni ca și cum ar fi deschisă de userul root, astfel că avem toate permisiunile de execuție necesare!

  O metodă mai ”radicală”, nerecomandată este logarea în interfața grafică ca user root. Este inutilă și periculoasă, dar este posibilă!
 În Kde se poate face prin modificarea fișierului de configurare al kdm, kdmrc (AllowRootLogin=true) /usr/share/config/kdm/kdmrc în Arch, în alte distribuții poate fi altă cale, aflăm calea ca root cu comanda find / -name kdmrc.

 Altă metodă este folosirea systemsettings- Login Screen (Ecran de autentificare).

VLC

 În alt material am scris câte ceva despre mplayer:  http://stressat.blogspot.com/2011/07/mplayer.html, acum (la solicitarea unui amic) vreau să spun câteva cuvinte și despre cealaltă mare aplicație multimedia din Linux: vlc/ VideoLanClient media player... Vlc vine cu foarte multe codecuri instalate direct, incluse, deci poate citi multe formate audio/ video.
 Vlc are interfață grafică, ceea ce-l face mai popular decât mplayer printre începători, mai ales că setările se pot face nu doar în fișierul de configurare (~/.config/vlc/vlcrc) ci și în meniul Tools-Preferences, dar are și două ”variante” pentru linia de comandă, cvlc (console vlc) și nvlc (ncurses vlc). Despre nvlc puteți citi aici: http://stressat.blogspot.com/2011/10/nvlc.html

 Pentru redarea unui fișier audio/ video cu vlc există mai multe variante:
1- Clic dreapta pe fișier-Open with... VLC media player; pentru ca vlc să devină playerul implicit pentru acel tip de fișier: clic dreapta- Open with...-  Other- în caseta de sus scriem vlc și bifăm căsuța ”Remember application association for this type of file”. De acum încolo putem rula acel tip de fișier cu dublu clic pe el.

2- Deschidem vlc (din meniu sau cu krunner, etc.)- Media- Open File- navigăm până în locația fișierului dorit- îl bifăm cu clic stânga- Open.

În cazul în care dorim să urmărim un dvd/ vcd/ audio cd: Media- Open Disk...-  bifăm dvd, svcd, audio cd după caz, la device trecem /dev/sr0- Play.

 Pentru a reda un stream: Media- Open network stream- adăugăm streamul dorit (de exemplu http://89.238.252.130:7000 pentru ascultarea Europa.fm)- Play.

3- Drag and drop: prin tragerea cu mouse-ul a fișierului audio/ video în fereastra vlc deschisă.


4- Dintr-o consolă/ linie de comandă, folosind vlc sau (recomandat) cvlc / nvlc (pentru afișare fulscreen adăugăm comenzilor parametrul --fullscren, altfel tasta f maximizează fereastra și Esc o readuce la dimensiunea inițială):
- cvlc /cale/către/fișier-media, de exemplu cvlc Music/Videoclipuri/Eminem\ -\ Not\ Afraid.flv   (când numele unui fișier conține spații trebuie scrise sub această formă în fața spațiului va fi pus \ ).

- Pentru a reda un dvd: cvlc dvd:// /dev/sr0

-Pentru un audio cd: cvlc cdda:// /dev/sr0 
-Pentru un vcd/ svcd: cvlc vcd:///dev/sr0

- Pentru ascultarea post de unui radio online: cvlc stream, de exemplu cvlc http://89.238.252.130:7000  pentru Europa.fm

- Pentru urmărirea unui canal Tv online: cvlc stream:

- În cazul în care dorim să urmărim mai multe fișiere (mai multe melodii audio, videoclipuri, filmulețe, episoadele unui serial) vom crea un playlist (în directorul unde avem fișierele dăm comanda locate * > playlist.m3u ) și vom reda acel playlist: cvlc playlist.m3u

 Putem crea o listă de redare și din interfața grafică: Vlc- Media- Open file- selectăm mai multe fișiere- Open- Media- Save playlist to file- punem un nume, de exemplu lista.m3u/ e recomandată folosirea extensiei .m3u)- ave. Următoarea dată putem încărca playlistul (Media- Openfile- lista.m3u sau Media- Recent media- alegem playlist.

- Folosind nvlc putem naviga în filebrowser (apăsând B) și selecta ce fișiere/ directoare adăugăm în playlist cu Enter pentru fișiere și Space pentru directoare:

- Dacă doriți o captură a camerei web: cvlc v4l2:// :v4l2-vdev=”/dev/video0”

   - Putem seta fereastra video să fie afișată ca background/ fundal/ wallpaper (dar va fi afișată doar pe desktopul curent...):  
cvlc --video-wallpaper fișier.video, de exemplu:
cvlc --video-wallpaper Music/Videoclipuri/Joan.Jett.I.Hate.Myself.For.Loving.You.flv

 










 Acum că ne-am lămurit cum putem deschide diferite formate de fișiere, să vedem unde și cum facem diverse setări, pentru ușurință văm seta vlc în GUI, setările sunt valabile și-n CLI evident...

 Majoritatea setărilor se face în meniul Tools- Preferences, unde pentru setări avansate trebuie bifată opțiunea ”All” în loc de ”Simple”, dar pentru configurări de bază varianta Simple este mai intuitivă.
 De exemplu la categoria Video putem alege directorul, formatul și numele eventualelor capturi/ snapshoturi realizate în timp ce rulează vlc, capturi realizate prin apăsarea tastelor Shift+s (sau cu ajutorul meniului Video- Snapshot) dacă folosim vlc cu interfață.

 Tastele și combinațiile de taste folosite în timpul redării (hotkeys) se pot seta în Tool- Preferences- Hotkeys. După cum vedeți în imaginea următoare, în partea dreaptă a ferestrei sunt trecute acțiunile posibile, iar dacă alături scrie ”Unset” hotkey este dezactivată. Trebuie dat dublu clic pe butonul Unset, iar la apariția dialogului care ne spune ”Press the new keys for...”, apăsăm tasta sau combinația de taste dorită- Apply- Save. Dacă activăm mai multe hotkey, apăsăm butoanele Apply și Save la urmă.

 Ca să avem subtitrări cu diacritice, de dimensiune potrivită, eventual de o culoare diferită: Tools- Preferences- Subtitles & OSD- pentru diacritice alegem ”Română (Latin 10)”, alegem  fontul, dimensiunea și culoarea acestuia și-n plus putem alege dacă titlul fișierului audio sau video va fi afișat:

 Putem de asemenea face o captură video din vlc: View- bifăm ”Advanced controls” și în bara de jos vor apărea butoane pentru Record (înregistrare video/ captura va fi amplasată în /home/user sub numele vlc-record-dată-oră-nume_video), Take a snapshot, Loop A-B (buclă, rulare continuă a porțiunii dintre puntul A și punctul B). În linia de comandă putem adăuga comenzilor parametri ca:

--random sau -Z                  = redare aleatorie a fișierelor din playlist;

--repeat sau -R                   = repetare piesa curentă;

--loop sau -L                       = repetare tot playlist;

--fullscreen                        = redare fullscreen;

--aspect-ratio 4:3  (16:9)  = setare aspect;

--start-time xyz                 = setează timpul de la care pornește redarea(xyz= timp în secunde);

--stop-time xyz                  =setează timpul la care redarea va lua sfârșit;

--run-time xyz                   = timp de redare în secunde;

--sub-file subtitrare       = alegem altă subtitrare, dacă este în alt director, are alt nume sau cea încărcată implicit nu se potrivește.

O opțiune simpatică este afișarea unui logo pe fișierul video redat de vlc :

cvlc --sub-filter logo --logo-file logo.jpg fișier-video

cvlc --sub-filter logo --logo-file watermark.png  Music/Videoclipuri/Dire\ Straits\ -\ Walk\ Of\ Life\ \[live\].mp4

 Imaginea logo va fi afișată implicit în colțul stânga sus, dar putem alege altă poziție cu ajutorul parametrilor --logo-x și --logo-y, de exemplu:

cvlc --sub-filter logo --logo-file watermark.png --logo-x 300 --logo-y 200 Music/Videoclipuri/Dire\ Straits\ -\ Walk\ Of\ Life\ \[live\].mp4

 Mai mult putem modifica transparența/ opacitatea (valoare între 0 și 255 dată parametrului) imaginii logo:

cvlc --sub-filter logo --logo-file watermark.png --logo-x 300 --logo-y 200 --logo-opacity 100 Music/Videoclipuri/Pink\ -\ Please\ Don\'t\ Leave\ Me.flv

 ”Adăugarea” unui logo (ca de altfel orice altă setare) se face simplu și din interfață: Tools- Preferences- All la Show settings- Video- Subtitle/ OSD- la categoria Overlay bifăm ”Logo sub filter”- la ”Logo Overlay” alegem logo, poziție pe video, opacitate, durata afișării- Save.

 Diferite modificări ale aspectului se pot realiza și din interfața grafică a vlc: Tools- Preferences- la Show settings schimbăm pe All- Video- Filters- bifăm efectul dorit (Mirror, nvert, Wall, etc)- cu dublu clic pe Filters sau clic pe săgeata din fața sa apar toate filtrele disponibile- clic pe filtrul bifat- facem setările dorite- Save.

 În cazul în care dăm ceva peste cap revenim la setările anterioare/ implicite cu clic pe butonul ”Reset Preferences”.

 Efect Mirror1:                                                                                   Efect Mirror2:

                                                              Efect Invert:

                                                                                

  
 Dacă doriți să faceți streaming cu fișiere audio/ video: Media- Streaming- File- Add- alegem fișierul/ fișierele (pentru mai multe fișiere audi/ video facem playlist și adăugăm playlist...)- Network-  punem IP-ul calculatorului către care facem streaming-apăsăm butonul Stream- după cum puteți vedea trebuie apăsat ”Next”- dacă doriți să verificați cum merge streamingul bifați ”Display locally”- ”Next”- clic pe butonul Stream. De pe calculatorul către care facem streaming conexiunea se face astfel: Media- Open Network Stream- se pune IP-ul calculatorului de origine/ server/ emițător- Play.

    

                                 

În final vreau să vă amintesc alte două opțiuni ale vlc:

1- conversie între formate (Media- Convert/ Save- Add- selectăm fișierul pe care vrem să-l convertim- Open- alegem directorul unde salvăm, numele, noul format- Convert); 

2- posibilitatea de a folosi ”Mouse gesture” (mișcări ale mouse-ului) pentru diferite acțiuni asupra fișierului video redat de vlc ( Tools- Preferences- selectăm ”All” la ”Show settings”- Interfaces- Control interfaces- bifăm ”Mouse gestures control interfaces”- în ”Gestures” la ”Trigger button” alegem butonul mouse-ului care va trebui ținut apăsat în timpul mișcărilor de mouse pe fereastra deschisă vlc- Save). Ținând apăsat butonul mouse-ului selectat mișcăm cursorul pe fereastra vlc pentru:

- creștere volum:  mișcare în sus;

- micșorare volum: mișcare în jos;

- mute/ unmute: sus și apoi jos (sus- jos);

- play: stânga- dreapta;

- pause: dreapta- stânga;

- fullscreen: sus- stânga;

- schimbă subtitrarea: jos- dreapta;

- următorul fișier din playlist: dreapta- jos

- quit: jos- stânga.

 Hotkeys vlc: http://wiki.videolan.org/Hotkeys_table