B) Partiţionare
C) Instalare
D) Aspecte post- instalare
A) Alegerea distribuţiei
Începătorii au probleme în momentul alegerii distribuţiei, fără să realizeze că de fapt aceasta este o non-problemă, o problemă falsă! În mod primar toate distribuţiile sunt oarecum identice, folosesc kernelul (nucleul) Linux şi aplicaţiile GNU şi alte softuri third party, ceea ce fac maintainerii distribuţiei este să asambleze aceste componente într-un tot unitar! Principala diferenţă între distribuţii o reprezintă tipul de pachete (tipul de arhivare, .deb, .rpm, .tar.gz, sau chiar surse) și managerul de pachete (apt, rpm, urpmi, pacman, etc).
Distribuţiile cele mai folosite (nu neapărat și cele mai bune, rapide, stabile, și nici măcar cele mai user-friendly/ dar nu-s nici cele mai rele!) sunt, cele bazate pe Ubuntu: Ubuntu, Kubuntu, Xubuntu. Lubuntu, Mint, Netrunner, Zorin, Elementary. Alte distribuţii populare/ potrivite: Rosa, OpenMandriva, PCLinuxOS, OpenSuse, Manjaro, Sabayon.
Singurele distribuții de care trebuie să se ferească un începător sunt cele destinate utilizatorilor avansați (Arch, Gentoo, Slackware) precum și cele create pentru scopuri speciale, partiționări (Gparted, Parted Magic), clonări/ backup (Clonezilla), recuperări sistem (BootRepairDisk, Rescatux, SystemRescueCd), testări securitate (Kali, ArchAssault), navigare anonimă pe net (Tails) sau create numai pentru sesiuni live (Knoppix).
Mai importantă mi se pare clasificarea distribuţiilor după ciclul de lansare/ suport acordat.
1- Majoritatea distribuţiilor scot periodic, la 6 luni noi versiuni.
2- Maintainerii anumitor distribuţii preferă să scoată noi versiuni doar atunci când aceste versiuni sunt bine pregătite, bine verificate şi când într-adevăr au loc schimbări importante în materie de interfeţe şi aplicaţii. Exemple: Debian, Slackware.
3- Există versiuni ale distribuţiilor destinate folosirii pentru un timp mai îndelungat, 4-5 ani, aşa numitele LTS (Long Term Support). Exemple: Ubuntu LTS, Rosa LTS.
4- În fine, unele distribuţii preferă actualizarea permanentă, constantă, o manieră fluidă de aducere la zi a distribuţiei respective, acestea sunt distribuţii rolling release. Odată instalată, o asemenea distribuţie este oarecum instalată definitiv, eu de exemplu am instalat Arch de mai bine de 4 ani, iar pe forumul Arch am întâlnit utilizatori ce au instalat Arch de perioade mult mai mari, ~ 6- 10 ani. Exemple: Arch, Gentoo, Sabayon, Manjaro. Chiar şi unele distribuţii cu ritm de lansare clasic au anumite versiuni rolling release, de exemplu Netrunner Rolling (bazat pe Manjaro) sau OpenSuse Thumbleweed (se bazează pe depozite online rolling release) sau Aptosid (un derivat al ramurii de dezvoltare Debian Unstable).
Mai multe despre distribuţii rolling release: http://en.wikipedia.org/wiki/Rolling_release
Un alt aspect important este interfaţa grafică implicită a unei distribuţii! Fiecare interfaţă grafică, DE (desktop environment) sau WM (windows manager) au cerinţe hardware specifice, au aspect şi comportament diferite, au aplicaţii diferite. Ca exemplu Ubuntu şi derivatele ce au altă interfaţă grafică, Kubuntu (Ubuntu cu KDE), Xubuntu (Ubuntu cu XFCE4), Lubuntu (Ubuntu cu LXDE), au în comun depozitele de pachete online (repositories), kernelul, aplicaţiile GNU, managerul de pachete al Ubuntu (apt), dar au alt DE şi-n mare parte aplicaţii diferite, alt file manager (Nautilus, Dolphin, Thunar, PacmanFM), alt vizualizator de imagini sau de documente pdf, alt emulator de terminal, alte playere multimedia, şamd.
Cei ce doresc să-şi formeze o impresie despre aspectul, modul de lucru şi cerinţele hardware ale acestor interfeţe grafice (mai precis cât de bine se mişcă pe maşina proprie şi câte resurse consumă) le recomand Hybride Linux, un derivat din Ubuntu 13.04 care are instalate implicit mai multe interfeţe grafice, astfel încât putem observa diferenţele dintre DE-uri şi putem alege o distribuţie cu acel DE.
http://forum.softpedia.com/topic/1002218-interfaa-grafica-potrivita-preferata/
O altă distribuţie cu multiple interfeţe grafice, WM-uri în acest caz este Linux BBQ, este interesantă pentru cei cu hardware vechi, modest.
http://stressat.blogspot.ro/2014/08/linuxbbq-cream-linux-pour-les.html
Recomandările mele:
- pentru hardware decent (începând cu CPU core2duo şi 2-3 GB RAM): Rosa, Manjaro, Sabayon (cu interfaţă Kde sau XFCE4), Ubuntu (cu interfaţa implicită Unity), Netrunner; cu excepția Ubuntu celelate distribuții pomenite aici sunt gândite a fi folosite out of the box (instalați și utilizați!), au instalat implicit flash, codecuri multimedia, aplicații necesare, șamd;
- pentru hardware mai modest: Rosa cu Lxde, Lubuntu, Crunchbang, Archbang.
B) Partiţionare
În mod normal singura partiţie absolut necesară este partiţia / (root), partiţia rădăcină a sistemului, având o dimensiune între 10- 20 GB. Dar în funcţie de modul în care veţi folosi Linux, de specificaţiile hardware (memorie Ram), de spaţiul disponibil pe disc, de partiţiile deja existente, şamd, sunt posibile multe scenarii privind partiţionarea, putem avea partiţii dedicate precum /boot, /home, /usr, /var, şamd. Cea mai folosită schemă de partiţionare include între 2 şi 4 partiţii, după caz:
1- / = între 10- 20 GB; este echivalentul partiţiei C din Windows;
2- swap = 2- 4 GB; partiţia swap este necesară doar dacă aveţi puţină memorie RAM (până în 2 GB) sau dacă utilizaţi hibernarea sau hybrid sleep;
3- /home = dimensiunea o stabiliţi în funcţie de spaţiul disponibil pe disc; într-un fel este echivalentul partiţiilor de date din Windows, aici se păstrează datele păersonale (documente, imagini, muzică, filme, etc), dar în plus este locul unde sunt păstrate fişierele cu setările personale ale utilizatorilor!
4- /date (cu variante precum /mnt/date sau /media/date...), o partiţie destinată salvării documentelor importante, fişierelor de backup şi deasemenea partajării conţinutului între mai mulţi utilizatori; este utilă şi dacă am avea o partiţie /home supra-dimensionată, ceva gen 600- 900 GB, dimensiune ce ar presupune un timp ridicat la verificarea partiţiei la bootare, dar acest ultim aspect poate fi evitat prin trecerea parametrilor următori la linia partiţiei /home din /etc/fstab:
noauto,x-systemd.automount
Partiţionarea poate fi executată în momentul instalării unei distribuţii, selectând varianta de partiţionare manuală/ personalizată/ altă variantă/ altceva (ar trebui să fie ultima variantă... uitați-vă la screenshoturi) sau înainte de procesul efectiv de instalare folosind live cd- uri precum Gparted: http://gparted.org/
Personal recomand Gparted sau altceva dedicat, atât din cauza faptului că unele installere pot crea probleme, cât şi deoarece este posibil ca uneori să avem nevoie de o unealtă pentru manipulat partiţiile.
Un alt aspect îl reprezintă tipul sistemului de fişiere, ext (2, 3, 4), reiser4, btrfs, jfs, şamd. Tipul clasic, ortodox de sistem de fişiere pentru Linux este ext4, deci partiţiile e preferabil să fie formatate ext4!
Dacă avem partiţii deja create pe disc, acestea trebuie montate la instalare, şi, ATENŢIE!, nu vor fi bifate pentru formatare! Formatarea partiţiilor duce la pierderea tuturor datelor conţinute, doar partiţia / trebuie formatată, la celelalte trebuie doar ales punctul de montare (/home, /date, /mnt/windows, şamd).
În mod similar, dacă alegem partiţionarea automată, sistemul va crea singur partiţii şi le va formata, ca rezultat pierdem datele! Partiţionarea manuală este întotdeauna preferabilă!
În acest moment există două tipuri de tabele de partiţii:
1- MBR (Master boot record, numită şi msdos), în care un disc poate avea maxim 4 partiţii primare, dar în care pot fi create partiţii extinse care vor conţine partiţii logice; în practică se pot crea 3 partiţii primare şi una extinsă care va cuprinde un număr oarecare de partiţii logice; este vechiul tip de tabelă de partiţii şi funcţionează cu vechiul tip de BIOS (Legacy).
Acest tip de tabelă de partiţii trebuie aleasă dacă:
- distribuiţia aleasă foloseşte bootloader Grub Legacy
- modul de pornire este Legacy BIOS
2- GPT (Guid partition table) este noul tip de tabelă de partiţii şi este destinat utilizării împreună cu UEFI (Unified extensible firmware interface), un mod diferit de BIOS de-a boota un sistem de operare. GPT poate avea un număr nelimitat de partiţii, toate primare.
Acest tip de tabelă de partiţii trebuie folosită dacă maşina noastră are UEFI.
În cazul unui eventual dual boot, cu un alt sistem de operare instalat anterior (Windows de exemplu), tabela de partiţii este deja creată, tot ce avem de făcut este să micşorăm sau eliminăm unele partiţii existente, şi-n spaţiul liber să facem partiţiile necesare instalării Linux. Nu uitaţi de partiţia system reserved de 100 MB specifică windows7 şi 8, este o partiţie primară, şi indiferent de mărimea sa, aceasta ocupă unul din cele 3 locuri rezervate partiţiilor primare!!! Alt aspect important îl reprezintă necesitatea defragmentării partiţiilor de windows ntfs înainte de redimensionarea acestora, astfel evitaţi pierderea datelor sau probleme cu windowsul!
În eventualitatea înlocuirii sistemului existent cu Linux, putem recrea tabela de partiţii de la 0, sau putem păstra anumite partiţii existente, acestea putând fi accesate din Linux.
Spre deosebire de Windows unde partiţiile apar notate cu litere de tipar (C, D, E, F, ..., Z), în Linux partiţiile sunt notate sub forma /dev/sdax, unde /dev reprezintă un director din / unde sunt interfeţele de tip fişier către dispozitivele reale sau virtuale, provine de la device (dispozitiv, adică discuri hdd, stickuri usb, unităţi optice, carduri sd, plăci de reţea), sda provine de la solid disk a, deci primul hdd, al doilea hdd va fi notat sdb, al treilea sdc, în ordine alfabetică, iar x poziţia partiţiei pe disc va fi numerotată de la 1 în sus. Deci sda1 va fi prima partiţie pe primul disc, sda2 a doua partiţie pe primul disc, sdb3 va fi a treia partiţie de pe al doilea disc, şamd.
De exemplu pe un disc pe care avem în ordine 3 partiţii primare şi una extinsă ce conţine alte 2 partiţii logice, partiţiile vor fi notate ca:
/dev/sda1
/dev/sda2
/dev/sda3 (acestea sunt partiţiile primare, primele pe disc)
/dev/sda4 (partiţia extinsă)
/dev/sda5
/dev/sda6 (partiţiile logice)
Recomandările mele:
Partiții esenţiale:
/ = 20 GB formatată ext4
/home = cât vă permiteţi, formatată ext4
Opţionale:
swap = 2-3 GB, doar dacă aveţi mai puţin de 3-4 GB RAM şi/ sau folosiţi hibernare sau hybrid sleep, formatată ext4
/date = 20- 50 GB, formatată ext4, destinată backupului, documentelor importante şi partajării datelor între mai mulţi utilizatori ai sistemului.
C) Instalare
Instalarea este un proces simplu, intuitiv, dar prezintă diferenţe oarecum semnificative de la o distribuţie la alta. Puteţi alege la instalare limba română, veţi înţelege mai bine despre ce este vorba. Majoritatea distribuţiilor majore au materiale privind instalarea şi personalizarea:
Mandriva/ OpenMandriva/ Rosa/ Mageia (materialul este valabil 90- 99 % în aceste distribuţii): http://wiki.mandrivausers.ro/mandriva/ghid-2011/start
Ubuntu: http://forum.ubuntu.ro/viewtopic.php?id=19667
Manjaro: https://wiki.manjaro.org/index.php/Installation_Guides
Arch: http://wiki.archlinux.ro/index.php/Ghid_de_instalare
Ce-aș vrea să menționez este să nu uitați să instalați bootloaderul Grub2 la finalul instalării. Locul implicit, clasic, recomandat este în /dev/sda (MBR), dar o altă variantă des utilizată (se pare) în cazul unui dual boot este pe partiția / (/dev/sda3, dev/sda4 sau care este numele corect),variantă pe care personal n-o agreez!
D) Aspecte post- instalare
După instalarea unei distribuții Linux reporniți mașina, actualizați sistemul și aplicațiile instalate, instalați driverul grafic, flashplayer, codecuri multimedia, aplicațiile preferate în cazul că sunt înlocuite de altele (Firefox în loc de Chrome/ Chromium de exemplu, Audacious în loc de Amarok sau Rhythmbox, etc). Actualizarea și instalarea pachetelor diferă în funcție de distribuție, de package managerul folosit, de centrul software, deci va trebui să căutați pe net în funcție de respectiva distribuție. Deasemenea există pe lângă mediile oficiale de pachete și medii neoficiale care conțin soft, deci e uneori indicat să le adăugăm (MRB în Rosa/ OpenMandriva, PPA-uri în Ubuntum, AUR în Arch).
Distribuții precum Rosa, Manjaro, Sabayon au instalate direct toate pachetele necesare (codecuri, flash etc), tot ce trebuie făcut este să actualizați sistemul și să instalați driverul video proprietar. Și să folosiți cu plăcere Linux!
Aplicații populare Linux:
- centru de control/ setări: system settings, settings manager;
- manager grafic pachete: apper, octopi, synaptic, muon, rigo;
- administrator de ferestre (windows manager/ WM): kwin, compiz, openbox, metacity, marco, etc;
- administrator de fișiere (file manager): dolphin, krusader, nautilus, thunar, pacmanfm, caja;
- utilitar manipulare partiții: gparted, partitionmanager;
- emulator de terminal: konsole, yakuake, gnome-terminal, xfce4-terminal;
- editor de text: kwrite, kate, gedit, pluma;
- client email: kmail, thunderbird;
- client mess: kopete, gyachi, pidgin;
- player audio: amarok, audacious, rhythmbox, clementine, banshee;
- player video: mplayer, smplayer, romp, vlc, totem;
- mixer audio: kmix, amix, pavucontrol;
- rulare aplicații grafice ca root: kdesu, kdesudo, gksudo;
- vizualizator de imagini: gwenview, ristretto, gpicview;
- vizualizator universal de documente (PDF de exemplu): okular, evince, atril;
- birotică (office): libreoffice, openoffice;
- utilitar desen și manipulare imagini: kolourpaint;
- navigator internet (browser): firefox, chromium, opera, chrome, midori;
- conexiune internet: network manager, wicd;
- screencast: vokoscreen, qt-recordmydesktop, istanbul, romp;
- inscripționare cd/dvd: k3b, xfburn, brasero;
- utilitare educație/ științifice: kalzium, kstars, kalgebra, cantor, kgeography, marble, avogadro.
După cum cred că realizați, o bună parte din aceste utilitare sunt specifice unui anumit DE!
